Echipele românești au cucerit titlurile europene universitare

Cele două echipe românești participante la campionatele europene universitare din Muntenegru au câștigat finalele disputate vineri la Podgorica. Studentele Universității Ovidius Constanța au învins echipa Universității Maghiare de Științele Sportului cu 24-20 (11-11), evoluând în alcătuirea: Micu, Perianu – Șamanț 13, Gheorghe 6, Ichim 2, D. Corban 1, Manolachi 1, Țanc 1, Coteț, A. Corban, Epureanu, Orșivschi, Condurache, Matei. Antrenori: Adrian Georgescu, Florin Cazan.

Studenții de la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava au avut parte de un veritabil thriller în finala cu Universitatea Coasta de Azur Nisa, pe care au câștigat-o după prelungiri, scor 37-36 (13-16, 31-31). Sucevenii au jucat în formula: Podovei, Șoldan – Vizitiu 10, Stanciuc 7, Balazs 7, Dascălu 5, Lupu 3, Focșăneanu 3, Lazurcă 1, Bologa 1, Roșu, Reuț, Urdă. Antrenori: Răzvan Gavriloaia, Iulian Andrei. Botond Balazs a obținut titlurile de cel mai bun jucător și golgheter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *