Divizia A feminină începe cu o neprezentare, echipele federației nu se prezintă în prima etapă a Diviziei Tineret!

Campionatul eșalonului secund feminin începe în acest weekend cu trei serii a câte 7 echipe, din care primele două clasate și cele mai bune două locuri 3 vor merge la turneul final din luna mai 2024. Șase echipe și-au anunțat într-un fel sau altul intenția de a promova, însă acestea nu au fost împărțite în mod egal în cele trei serii. Astfel, CSM Slatina, Activ Prahova Ploiești și CSM Unirea Slobozia vor evolua în grupa A, CSM Galați și CSM Iași 2020 în grupa B, în timp ce CSM Deva va juca în grupa C. Un campionat slăbit de înființarea Diviziei Tineret și lăbărțat pe durata a 8 luni, din care noiembrie și aprilie includ o singruă etapă. Interesant și curios e că avem de-a face cu prima neprezentare încă din startul sezonului, Arena Târgu Mureș (echipa Lianei Costea, membră în Consiliul de Administrație) anunțând că nu se prezintă la Deva.

Tot în acest weekend începe și Divizia Tineret feminină, invenția conducerii federației, însă ce să vezi? În prima etapă echipele Centrelor Naționale de Excelență de la Râmnicu Vâlcea și Sfântu Gheorghe nu se prezintă!!! Incredibil, dar adevărat! Iată ”strategia” în domeniul juvenil – ”după mine, potopul”. Iar celor care au uitat sau se fac că uită, le oferim din nou două filmulețe relevante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *