Liga Florilor / Vâlcea trimite Buzăul pe ultimul loc
Etapa a treia din Liga Florilor a debutat vineri după-amiază, la Râmnicu Vâlcea, unde s-au întâlnit două formații cu situații diametral opuse după primele două runde. SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus fără mari probleme, la capătul unui joc în care Gloria Buzău a condus o singură dată, 5-4 în minutul 12. Aflată la a treia înfrângere consecutivă, echipa buzoiană a trecut pe ultimul loc, în timp ce vâlcencele s-au instalat în fruntea ierrarhiei, cu maximum de puncte. Sâmbătă se dispută alte cinci partide: CSU Știința București – CSM Tg. Jiu (ora 16.00, arbitri Marina Agliceriu și Mirabela Turdean, observator Gabriel Dumitrache), Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Craiova (ora 17.00, arbitri Ionuț Ifrim și Alexandru Ilisei, observator Zamfir Mesaroș), HC Dunărea Brăila – HC Zalău (ora 17.00, arbitri Sebastian Mârza și Cristian Nedelea, observator Anamaria Stoia), Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie (ora 17.30, live Pro Arena, arbitri Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu, observator Diana Ciulei) și Minaur Baia Mare – Corona Brașov (ora 18.00, arbitri Cristina Lovin și Simona Stancu, observator Adrian Nacu).
SCM RÂMNICU VÂLCEA – SCM GLORIA BUZĂU 30-24 (13-9) Arbitri: Corina Constantin-Răduț / Daniela Enache
Vâlcea: Hosu, Kelemen, Neagu – Hagman 6, Maidhof 5, Ljepoja 5, Zschocke 5, Wolik 4, R. Necula 2, De Jong 2, Gogîrlă 1, Florica, Grigore. Antrenor: Bent Dahl.
Buzău: Măzăreanu, Nenezic, Pijevic – Iuganu 7, Papp 4, Pal 4, Ilyina 3, Petrovic 2, Keita 1, N’Diaye 1, Moroianu 1, Nicolae 1, Burlachenko, Bucur, Sîrb, Coman. Antrenor: Daniel Anca.
Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea