Naționala masculină începe pregătirile pentru europene, ce spune selecționerul Xavier Pascual despre această acțiune
Selecționerul Xavier Pascual a programat un stagiu de pregătire al naționalei masculine în perioada 27 octombrie – 5 noiembrie, care se va finaliza cu două jocuri de pregătire, ambele în deplasare, cu Muntenegru și Franța. Vineri, sâmbătă și luni sunt programate câte două antrenamente, iar duminică și marți câte unul. De altfel, marți, 31 octombrie, se va face deplasarea în Muntenegru, unde va avea loc și primul joc de verificare cu naționala țării gazdă joi, 2 noiembrie. Vineri, 3 noiembrie, se va zbura spre Franța, iar sâmbătă, 4 noiembrie, la Touluse, România va întâlni ”Experții”, așa cum e supranumită naționala franceză.
Vreau să menționez că, în proporție de 70%, aceasta e echipa cu care vom merge la campionatul european, dacă nu vor interveni accidentări. Bineînțeles că poarta naționalei rămâne deschisă tuturor, de aceea am și chemat câțiva jucători noi: Hanțaru nu a jucat încă la națională cu mine ca antrenor, apoi vreau să văd în ce măsură Sadoveac ne poate ajuta, Caba joacă foarte bine faza de apărare la Constanța și vreau să văd cum o face și la echipa națională. Fiindcă vreau să văd cât mai mulți interi dreapta și Grigoraș va veni mai târziu din Portugalia, l-am invitat și pe Căpățână. Chiar dacă avem programate multe antrenamente, acestea nu vor fi foarte grele, ideea principală fiind aceea de a reaminti modelul de joc. De asemenea, am programat cele două jocuri cu o pauză de o zi între ele fiindcă așa vom avea programul și la campionatul european: azi meci, mâine odihnă, poimâine din nou meci. Cred că vom avea două meciuri de pregătire tari, împotriva unor echipe foarte bune, un prilej excelent de a verifica nivelul la care ne aflăm, astfel încât la europene să ne prezentăm în cea mai bună formă. Rezultatele celor două jocuri nu vor fi importante, mă interesează să văd dacă băieții vor înțelege ce doresc de la ei, dacă vom juca ce ne propunem și dacă vom avea capacitatea de a lupta în fiecare joc. Xavier Pascual (selecționer România)
LOT ROMÂNIA
Portari: Ionuț Iancu (Steaua), Dan Vasile (CSM Constanța).
Apărători: Robert Militaru (Dinamo), Liviu Caba (CSM Constanța).
Pivoți: Vlad Rotaru (CSM București), Valentin Neagu (Steaua), Călin Dedu (Dinamo).
Interi dreapta: Cristian Ghiță (Potaissa Turda), Demis Grigoraș (Benfica), Marius Sadoveac (Poli Timișoara).
Interi stânga: Dan Racoțea, Ante Kuduz (Dinamo), Dragoș Hanțaru (Potaissa Turda).
Centri: Gabriel Ilie, Andrei Drăgan (CSM Constanța), Daniel Stanciuc (Dinamo).
Extreme stânga: Sabin Constantina (Steaua), Nicușor Negru (Dinamo).
Extreme dreapta: Alexandru Tărîță (Steaua), Tudor Buguleț (Dinamo), Ionuț Nistor (CSM Constanța).
Invitat: Alexandru Căpățână (inter dreapta, CSM Sighișoara).
Călin Căbuț și Javier Humet nu au fost convocați din cauza unor accidentări.
Pingback:Liga Zimbrilor / Minaur a câștigat categoric ultimul meci al etapei a IX-a – Handbal Mania
vi se pare normal 5 convocari de la Steaua cand echipa este pe ultimul loc in Liga Zimbrilor? Cu asta vrei sa mergi la europene.