Flash-interviu cu Mihnea Toma, MVP-ul turneului final al handbaliștilor juniori 1
Medaliat cu aur cu TEC la turneul final al juniorilor 1, Mihnea Toma a fost și laureat cu titlurile de golgheter și MVP. El a debutat în acest sezon și în Liga Zimbrilor, sub culorile Stelei.
Cum a fost primul tău sezon în Liga Zimbrilor?
A fost un sezon bun și mă bucur că am putut să acumulez multă experiență. Am reușit să fac niște lucruri bune și să învăț multe de la niște oameni extraordinari. Consider că mi-am adus și eu puțin contribuția la această echipă.
În weekend ai câștigat titlul la juniori 1, ai fost golgheterul și cel mai bun jucător al turneului final. Ce înseamnă pentru tine aceste rezultate la final de juniorat?
A fost un turneu final extraordinar, în care am vrut să dau tot ce am mai bun și să-mi închei cariera de junior cu mândrie. Încă de când am ajuns la locul turneului mi-am montat toată echipa și ne-am dorit să tragem tare și să ne terminăm acest ciclu de juniorat cu o medalie de aur.
La vară vei fi la europenele de tineret în Slovenia. Ce speri de la această competiție?
Sper să dăm cu toții ce avem mai bun și să ne îndeplinim obiectivul. Îmi doresc să facem niște partide frumoase și să demonstrăm că România are un loc în lumea handbalului.