Cupa României (m) / CSM Constanța e prima finalistă

CSM Constanța a câștigat prima semifinală a Cupei României la handbal masculin, 29-25 cu Minaur Baia Mare, la capătul unei partide disputate în sala Dinamo într-o atmosferă dezolantă, cu tribunele aproape goale.

După un început echilibrat, Constanța s-a desprins la 8-5, datorită unor intervenții inspirate ale lui Dan Vasile. Alexandru Sabou a cerut time-out, iar maramureșenii au întors rezultatul la 10-9, cu patru goluri consecutive, intrând apoi cu avans minim la pauză, 11-10. O primă repriză destul de anostă, poate și din cauza atmosferei de anonimat în care s-a disputat partida.

Dobrogenii au revenit în avantaj în minutul 36, după o pătrundere a lui Komogorov, rusul ducând scorul la 16-14 un minut mai târziu. Nistor a făcut 19-15 în minutul 42, după ce Kozakevych a aruncat în capul lui Rusu și a fost eliminat, iar Alexandru Sabou a cerut un nou time-out la 16-21 două minute mai târziu. Minaur n-a mai reușit, însă, să revină ca în prima repriză, iar CSM Constanța s-a impus fără emoții.

MINAUR BAIA MARE – CSM CONSTANȚA 24-29 (11-10) Arbitri: Șerbu / Vasilescu

Minaur: Terekhov, Buzogany – Kozakevych 6, Da Silva 5, Ardelean 4, Botea 3, Sabou 2, Vujovic 1, Kotrc 1, V. Pop 1, Fotache 1, Nagy, Bera. Antrenor: Alexandru Sabou.

Constanța: Vasile 1 gol, Rusu – Komogorov 8, Nistor 6, Andrei 3, Ilie 3, Stankovic 3, R. Ștefan 1, T. Ștefan 1, Chikovani 1, Susanu 1, Murtaza 1, Căbuț, Drăgan, Caba, Nikolic. Antrenor: George Buricea.

Foto: Facebook CSM Constanța Handbal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *