EHF European Cup / Victorie în deplasare pentru Minaur, înfrângere acasă a Potaissei Turda

Cele două reprezentante ale României în EHF European Cup la handbal masculin au disputat sâmbătă partidele primei manșe din turul 3. Minaur Baia Mare a jucat în Kosovo, cu KH Rahoveci și s-a impus categoric, scor 38-31, după un joc pe care l-a controlat. Echipa maramureșeană e favorită pentru calificarea în optimi, returul cu kosovarii fiind programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 16.

KH RAHOVECI – MINAUR BAIA MARE 31-38 (11-19) Arbitri: Brodic / Hodzic

Minaur: Terekhov, Al-Khafadji – Cumpănici 8, Da Silva 6, Botea 5, Kotrc 4, Burzak 4, Kozakevych 4 (2 din 7m), Nagy 3, Dahlin 2, E. Pop 2, Fotache, Chiș, Racolța, V. Pop. Antrenor: Alexandru Sabou.

Potaissa nu a rezistat în fața finalistei ediției precedente, Olympiacos, în fața căreia a pierdut la Turda cu 27-32. Echipa greacă a condus în permanență, ardelenii au revenit în repriza a doua de la minus 6 la minus 1, însă ratările și greșelile tehnice din ultimele zece minute au dus la o diferență finală care o face pe Olympiacos favorită la calificare. Returul este programat sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 19.30.

POTAISSA TURDA – OLYMPIACOS SFP 27-32 (14-19) Arbitri: Cindric / Gonzurek (Croația)

Potaissa: Popescu, Bucătaru – Ghiță 7, Kbilashvili 4 (2 din 7m), Vereș 4, Piechowski 3, Dumitriu 3, Thalmaier 2, Hanțaru 2, T. Pințoiu 1, D. Pop 1, Lazăr, Ghivil, Rahnama, Grindean, G. Pințoiu. Antrenor: Horațiu Gal.

Foto: Facebook CS Minaur Baia Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *