Ștefania Stoica după înfrângerea cu Muntenegru: „Am continuat să credem că putem câștiga”
La capătul confruntării cu Muntenegru, interul stânga al României, Ștefania Stoica, a vorbit despre dificultatea meciului, încrederea în echipă și importanța susținerii fanilor. Următorul meci împotriva Serbiei va fi decisiv pentru calificare.
R.: Ștefi, un alt meci de luptă, dar, din păcate, astăzi nu a mai fost să fie. Ați încercat să reveniți, așa cum ați făcut-o cu Cehia, dar nu ați mai putut. Cum a fost din teren?
Ștefania Stoica: Cred că toate meciurile din grupă sunt și vor fi meciuri de luptă. Știam că suntem într-o grupă cu echipe foarte, foarte ambițioase și competitive. Într-adevăr, nici când am fost conduse la 5-6 goluri nu am crezut că vom pierde. Am continuat să credem că putem câștiga. Știm că este specialitatea noastră să revenim de la atâtea goluri în minus. Din păcate, pe final, nu am reușit să gestionăm mai bine unele atacuri, și n-a fost să fie.
R.: Începi să capeți încredere, mai ales în repriza a doua, când ai înscris multe goluri și ai ținut echipa în joc.
Ș.S.: Clar, este frumos să primesc minute de joc și să știu că atât colegele, cât și antrenorii și fanii au încredere în mine. Este un “boost” de energie când auzim fanii din tribune. Mă simt foarte bine, fără emoții, poate doar constructive, și sunt fericită că sunt aici.
R.: Părea că apărarea lor a fost un zid…
R.: Știam că în centru va fi foarte greu de depășit. Am lucrat la antrenamente să descarcăm mingea spre extreme. Pe partea dreaptă chiar am reușit, iar Sonia Seraficeanu a înscris 6 goluri….
R.: … însă când ai făcut câteva depășiri, ai fost placată un pic… aproape ca în rugby.
Ș.S.: Da… nu știu cum s-a văzut din exterior, doar știu cum s-a simțit. Nu comentez arbitrajul….
R.: … nu arbitrajul, dar cum te-ai simțit tu la acele intervenții?
Ș.S.:: Eram cu adrenalină, nu am simțit atât de tare. Știam că vor primi două minute, dar nu au primit.
R.: Urmează Serbia, un meci de totul sau nimic. Cum vă pregătiți?
Ș.S.: Este clar un meci în care trebuie să dăm totul. Am văzut o mică îmbunătățire încă de la meciul cu Cehia. Astăzi am simțit că am reușit să facem mai multe lucruri. Suntem încrezătoare că vom continua pe un trend ascendent.
R.: Adversarul următor nu este atât de fizic precum Muntenegru, însă mai tehnic cu focus pe viteză, la fel ca România. Cum veți aborda meciul?
Ș.S.: Într-adevăr, nu trebuie să le subestimăm, pentru că și ele vin cu multă ambiție. Trebuie să jucăm mai mult cu capul, dacă pot spune așa. Sunt sigură că vom reuși să facem un meci mai bun.
R.: În meciul de astăzi, ai avut senzația că întâlnești echipe din campionatul nostru, având în vedere că multe dintre jucătoarele lor evoluează în România?
Ș.S.: Da, suntem oarecum familiarizate cu jucătoarele lor. Știm ce fac, dar și ele știu ce facem noi. Asta este partea frumoasă a handbalului românesc. Ne simțim oarecum ca acasă, mai ales în această grupă.
Foto: Emilia Nicolae.