Liga Campionilor / Părăsită de suporteri, Rapid a fost umilită de Odense
Rapid a suferit duminică seara cea mai usturătoare înfrângere în actuala ediție a Ligii Campionilor la handbal feminin. Echipa antrenată de David Ginesta a fost surclasată de formația daneză Odense cu scorul de 42-25, după ce la pauză oaspetele aveau un avans de numai cinci goluri, 20-15.
Meciul din Sala Polivalentră s-a desfășurat într-o atmosferă sumbră, neobișnuită la meciurile Rapidului, dar poate explicabilă acum pe fondul rezultatelor modeste, atât în Liga Campionilor, cât și în Liga Florilor. Rezultate care au nemulțumit total fanii, astfel că meciul a avut un iz de matineu, doar puținii suporteri ai oaspetelor făcându-se auziți. Una e să auzi imnul Rapidului cântat cu patos din mii de piepturi, alta e să-l auzi doar la boxe.
În plus, anunțatele restructurări în cadrul echipei și-au pus amprenta asupra evoluției jucătoarelor Rapidului, care nu s-au regăsit deloc pe durata confruntării. Dar de aici până la a pierde la o diferență de 17 goluri e, parcă, prea mult.
Fără Eliza Buceschi – accidentată și fără Lorena Ostase – transferată la Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, gazdele nu au condus niciodată pe tabela de marcaj, iar în debutul meciului, orice aruncare pe poarta lor s-a transformat în gol. Cu un avans de cinci goluri la pauză, danezele au marcat de șase ori la rând în debutul reprizei secunde, pentru a se distanța la 11 goluri, 26-15.
Odată cu trecerea timpului, diferența a crescut considerabil, pe fondul unui joc apatic, fără orizont, al gazdelor, iar Rapidul suferă un eșec umilitor acasă, într-o competiție în care nu demult era marea revelație, ajungând până în sferturile de finală. Teoretic, o poate face și în acest sezon, având în vedere șansa uriașă ivită după retragerea lui Vipers. Dar, până acolo, trebuie mai întâi să fie peste Buducnost la finalul fazei grupelor, pentru a intra în play-off. Momentan, Rapid este cu două puncte peste echipa din Muntenegru, care a pierdut duminică la Ludwigsburg, cu 26-18.
Este clar că lucrurile nu sunt în regulă la echipa alb-vișinie, iar fanii au tras astăzi un puternic semnal de alarmă, prin absența galeriei ce uimea Europa handbalistică. Un meci al Rapidului SOLD OUT e o himeră acum.
Rapid București – Odense 25-42 (15-20)
EHF Champions League – Grupa B; Sala Polivalentă București
Rapid: Diana Ciucă, Denisa Șandru, Rinka Duijndam – Albertina Kassoma (5), Aissatou Kouyate (4), Andjela Janjusevic (4), Dorina Korsos (3), Sara Ristovska (3), Ștefania Stoica (2), Lara Gonzales (1), Ainhoa Hernandez (1), Estavana Polman (1), Sorina Grozav (1), Polina Gorshkova, Gabriela Tulea, Alicia Fernandez Fraga. Antrenor: David Ginesta Montes.
Odense: Yara Ten Holte, Andrea Norklit Jorgensen – Mie Hojlund (6), Elma Halilcevic (6), Lysa Tchaptchet Defo (5), Thale Deila (5), Anna Gruntvig (4), Helene Gigstad Fauske (3), Andrea Aagot Hansen (3), Maren Nyland Aardahl (2), Malin Larsen Aune (2), Nikita Van Der Vliet (2), Helena Elver Hageso (2), Ragnhild Valle Dahl (1), Louise Katharina Vinter Burgaard (1), Clara Skyum Thomsen. Antrenor: Ole Gjekstad.
Arbitri: Boris Cipov / Zoran Klus (ambii Slovacia)
Duminică, 26 ianuarie, de la ora 17:00, Rapid va juca tot în Sala Polivalentă, cu Team Esbjerg.
Foto principal: Gheorghe Flușter / SPORT PICTURES
Video: YouTube EHF Home Of Handball