Liga Florilor / Egal spectaculos la Brașov în ultimul meci al etapei a 14-a
Ultimul meci din prima etapă a returului campionatului primului eșalon feminin a adus față în față la Brașov surprizele plăcute ale acestui sezon, Corona și Minaur Baia Mare. Cele două echipe nu au dezamăgit, oferind un joc spectaculos, decis în ultima secundă.
Sigur că, la modul în care a decurs partida, echipa brașoveană are toate motivele să fie nemulțumită. Oaspetele au condus o singură dată, 1-0 în minutul 2, în timp ce Corona s-a aflat la conducere mai tot timpul, însă brașovencelor le-a lipsit luciditatea pe final. Astfel, după 26-23 în minutul 51, Minaur a marcat de trei ori la rând și a egalat în minutul 57. Alisia Boiciuc le-a adus din nou pe gazde în avantaj în minutul 58, iar Corona a avut, în ultimul minut, atacul care o putea desprinde la 2 goluri. Jucătoarele lui Bogdan Burcea nu au găsit, însă, soluția câștigătoare, fiind sancționate cu joc pasiv.
Minaur a avut ultimul atac al meciului, Gudelj a apărat aruncarea Aleksandrei Vukajlovic, dar Spugnini a recuperat la semicerc și a marcat golul egalizator. De altfel, aceasta nu fusese prima fază în care apărătoarele Coronei nu reușeau să recupereze mingea după intervențiile propriului portar. Este prima remiză pentru ambele echipe în actuala ediție de campionat.
În etapa următoare, Corona va juca miercuri la Râmnicu Vâlcea, în timp ce Minaur va evolua pe teren propriu, în compania „lanternei” CSM Iași 2020.
CSM Corona Brașov – CS Minaur Baia Mare 27-27 (15-11) Arbitri: Pîrvu / Potîrniche
CSM Corona Brașov: Gudelj, Rădoi – Krpez 9, Lasm 7, Zivkovic 4, Dumitrașcu 3, Boiciuc 3, Burcea Zamfir 1, Voica, Van Kreij, Cavlovic, Vacariu, Iordachi. Antrenor: Bogdan Burcea.
CS Minaur Baia Mare: Dumanska, Mihiș – Spugnini 7, Lundbäck 4, Tatar 4, Cazanga 3, Woller 3, Quintino 3, Gomes da Costa 1, Damian 1, Romaniuc 1, Ianăși, Galinska, Vukajlovic, Popescu, Pavlovic. Antrenor: Andrei Popescu.
Foto: Facebook CS Minaur Baia Mare.