Drept la replică: ce spune antrenorul echipei ACS Vicov Elite

În urma articolului referitor la cele petrecute la meciul de juniori 4 dintre ACS Vicov Elite și CSU Suceava, antrenorul primei echipe a redactat un drept la replică, publicat pe Facebook, pe care îl publicăm integral.

Stimate domnule Cristian Alexoae,

Vă mulțumesc pentru implicarea constantă și pentru faptul că urmăriți cu atenție fenomenul handbalistic juvenil din România. Articolul dumneavoastră face parte dintr-o muncă jurnalistică ce nu poate fi ignorată și o respect, chiar dacă mă regăsesc într-o lumină mai puțin favorabilă.

Aș vrea totuși, cu respectul cuvenit, să clarific câteva aspecte legate de meciul disputat la Roman între ACS Vicov Elite și CSU Suceava. Spuneți că meciul nu avea miză – însă, după cum bine știți, în actualul sistem competițional, locurile 1 și 3 din RO1 întâlnesc locurile 2 și 4 din RO2, și viceversa. Așadar, jocul a fost extrem de important pentru ambele echipe.

Dincolo de importanța acelui meci, munca pe care am depus-o pentru această calificare se întinde pe o perioadă de peste cinci ani, perioadă în care am lucrat constant cu copiii, în ciuda provocărilor pandemiei. Într-adevăr, aceste eforturi nu justifică un comportament neadecvat față de arbitri sau orice alt participant la joc. Dacă gesturile sau reacțiile mele au fost percepute astfel, îmi pare sincer rău.

Referitor la cei doi tineri arbitri – nu doar că nu i-am agresat verbal, dar la finalul jocului i-am felicitat sincer pentru tăria de a lua deciziile pe care le-au considerat corecte. I-am încurajat să continue și, cu toată deschiderea, i-am întrebat dacă îmi permit să le ofer un sfat legat de transparența și consecvența deciziilor lor. Tonul meu a fost unul calm și constructiv.

Este adevărat că, într-un moment tensionat, când scorul era strâns, am avut o reacție mai vehementă la o fază controversată – consideram că interul meu a făcut un singur dribling apoi a prins mingea, iar arbitrii au dictat dublu dribling. Am ridicat mâinile și am spus că este o fază simplă, apoi am exprimat către masa oficială uimirea mea. A urmat cartonașul galben, pe care l-am acceptat. Menționez însă că, din cauza faptului că eram răgușit, nu cred că am fost prea sonor sau amenințător în exprimare.

Dacă din punctul dumneavoastră de vedere această reacție merită o mustrare serioasă, îmi asum cu respect observația. Sunteți o voce puternică în handbalul juvenil și apreciez că, prin ceea ce faceți, contribuiți la dezvoltarea fenomenului.

Totuși, vă rog să luați în calcul câteva lucruri despre realitatea clubului pe care îl conduc. Nu cunosc pe nimeni în FRH, nu am sprijin din partea sistemului și nu fac parte din cercuri de influență. Clubul ACS Vicov Elite are aproape 100 de copii activi. Sunt profesor de educație fizică și sport, iar antrenoratul este pentru mine un al doilea serviciu. În plus, sunt contabilul clubului, mă ocup de promovare, transport, trusă medicală, sală, echipamente și sponsorizări. Sunt prezent lângă acești copii la fiecare pas – nu doar pe teren, ci și în culise, acolo unde se duce adevărata luptă pentru supraviețuirea sportului de masă în zonele în care “oamenii de handbal” nu au ajuns niciodată.

Poate, privind prin această lentilă, veți înțelege mai bine emoțiile care vin din dorința de a demonstra că și dintr-un colț mic de țară se poate face performanță, cu respect și cu valori.

Ioan-Sandu Zubaș

Antrenor, ACS Vicov Elite

Un comentariu la „Drept la replică: ce spune antrenorul echipei ACS Vicov Elite

  • 08/04/2025 la 12:40
    Permalink

    Sehr geehrter Herr Zubas,
    ich habe Ihre Gegendarstellung gelesen und kann Ihre Enttäuschung verstehen. Seit 2011lebe ich RO, Maramures und verfolge beinahe jedes Wochenende, vor allen Dingen Jugendspiele. Dabei stelle ich fest, dass die Schiedsrichter einfach von den Trainern nicht akteptiert werden. Wie sollen Kinder Anstand und Benehmen lernen, wenn die Vorbilder es ihnen nicht vorleben ? Später, als Senioren, siehe unsere Bundesligen, gibt es dann laufend unschöne Ereignisse.
    Ohne Schiedsrichter geht es im Handball nicht!
    Norbert Weinmann, ehem. Spieler, Trainer und Schiedsrichter.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *