Cronică juniori 2 / CSS 2 București – CSM București 31-26

Început de meci confuz, ambele echipe au părut marcate de emoțiile debutului de campionat, astfel încât pe tabela de marcaj primul gol a fost înregistrat abia în minutul 4. La această stare de lucruri au contribuit și portarii celor două echipe, care au deschis meciul cu intervenții utile și spectaculoase.

Mai bine organizați în atac și profitând de numeroasele ratări și greșeli tehnice ale adversarilor, tinerii jucători de la CSM au preluat conducerea și au dominat jocul în primele două treimi ale primei reprize, la finalul cărora aveau un avans de trei puncte (10 – 7 în minutul 22). De la acest moment al jocului, elevii profesorului Vladi IONESCU au lansat o adevărată cursă de urmărire, reușitele succesive în atac aducându-i în avantaj la pauză, cu scorul de 12 – 11.

Reluarea jocului a confirmat revirimentul echipei CSS 2, care, cu o apărare din ce în ce mai fermă și cu o eficiență sporită în atac, s-a distanțat încet dar sigur de competitorii săi, tabela indicând în minutul 48 un liniștitor 26 – 18. Eforturile lăudabile ale jucătorilor de la CSM nu au putut să ducă decât la o diminuare a ecartului, meciul încheindu-se cu scorul de 31 – 26.

În ciuda destul de numeroaselor greșeli individuale, mai ales în prima parte a meciului, jocul a fost unul plăcut, cu multe faze spectaculoase, derulate în ritm susținut la ambele porți, spre bucuria suporterilor aflați în tribunele sălii “Lucian Grigorescu” în număr mai mare ca de obicei.

Cuplul de arbitri din București nu a avut de condus un meci dificil, jucătorii ambelor echipe abordând jocul în spiritul fair-play-ului. Doar un număr mic de decizii ar putea fi puse în discuție, dar și acestea fără o influență asupra rezultatului final.

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE JUNIORI 2, 2025 – 2026

SERIA D, Etapa 1

CSS 2 București – CSM București 31-26 (12-11) Arbitri: V. Barbu (B)/ D. Grigoriev (B)

CSS 2 București: Eduard TOMA (11 goluri primite – 2 din 7 m, 8 aruncări apărate – 1 din 7 m), Sebastian RAICU (15 goluri primite – 1 din 7 m, 12 aruncări apărate – 1 din 7 m), Vlad TIHU, Rareș CĂVESCU (8 goluri), David GEAMBAȘU (7 goluri), Daniel CHIRU (6 goluri – 3 din 7 m), Sacha TRĂISTARU (4 goluri), Ștefan POPA (3 goluri), David LUCA (2 goluri), Andrei ȘTEFAN (1 gol), Ștefan DIMULESCU, Albert NAE, Teodor VERESCU, Darius COPACI. Antrenor: Vladi IONESCU.

CSM București: Alexandru STANCU (21 goluri primite – 1 din 7 m, 20 aruncări apărate), Denis BĂLAN (8 goluri primite – 2 din 7 m, 1 aruncare de la 7 m apărată), Alexandru PUIU (2 goluri primite), David ANDREESCU (5 goluri), Vlad HOSSU (5 goluri), Andrei SIMION (4 goluri), Luca POLIFRONIE (4 goluri), Luca GANEA (3 goluri), Adrian MARTIN (2 goluri), Ștefan COTRUȚA (2 goluri), David TODOSIA (1 gol), Robert ILIE, Daniel LUPU, Daniel RADU. Antrenori: Robert ROATĂ, Romulus HOSSU.

A consemnat: Radu Adrian CIMPONERIU.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *