Cronică juniori 3/ CSȘ 2 București – CSM București 27–36
Prima etapă din actualul sezon al campionatului național de juniori III a programat și partida dintre echipele bucureștene CSȘ 2 și CSM, desfășurată în sala Lucian Grigorescu.
Meciul a fost dominat aproape în totalitate de tinerii jucători de la CSM, care au pus stăpânire pe joc încă din primele minute (3-0 în minutul 6) și au reușit să își mărească semnificativ avantajul până la mijlocul primei reprize (10 – 4 în minutul 13 și 12 – 6 în minutul 15). Dar în următoarele 7 minute juniorii de la CSM au mai înscris doar o singură dată, în vreme ce adversarii lor de la CSȘ 2 au punctat de 8 ori, reușind să stabilească egalitatea pe tabela de marcaj, 13 – 13 în minutul 22. Meciul părea relansat, însă o aruncare de la 7 m ratată, dublată de o greșeală tehnică a tinerilor handbaliști de la CSȘ 2 au condus la un avantaj de două goluri la pauză pentru CSM, 16 – 14.
După desfășurarea jocului în primele 25 de minute, repriza a doua promitea o înfruntare echilibrată și plină de suspans. Dar n-a fost deloc așa. Primele 4 minute au însemnat patru goluri marcate de juniorii de la CSM, fără replică pe tabela de marcaj din partea competitorilor. La adăpostul avantajului obținut, CSM-ii au controlat restul reprizei, prestând un joc ordonat, cu finalizări clare, în fața unei echipe ușor dezorientate, unde soluțiile individuale au precumpănit în raport cu efortul colectiv. Scorul final, 36 – 27 a reflectat pe deplin realitatea din teren, echipa mai bine organizată și mai disciplinată tactic impunându-se fără probleme.
Scăpările minore ale cuplului de arbitri Viorel RADU și Ionuț VIȘAN au fost cam prea vehement comentate, în câteva rânduri, de către unii suporteri mai înflăcărați, fapt care a dus și la avertizarea acestora de către cavalerii fluierului.
Ca o concluzie, a fost un meci care, deși aparent a curs într-o singură direcție, a oferit un spectacol antrenant, iar analizele pe care cele două combatante le vor efectua la antrenamentele viitoare vor aduce, probabil, un plus de valoare jocului prestat de tinerii handbaliști.
CSȘ 2 București – CSM București 27-36 (14-16)
CSȘ București: Matei LUPU (15 intervenții – 1 de la 7 m, 29% eficiență), Eric CRISTEA (6 goluri), Radu MITCU (5 goluri), David MELEHAT (3 goluri), Teodor KOVACS (3 goluri), Nicolae CÎRNU (3 goluri), Bogdan BĂLAN (2 goluri), Eugen PETRAN (2 goluri), Petru CIMPONERIU BUCIU (1gol), Darius PORFIREANU (1 gol), Ilie ROTARU (1 gol), Mihail ROTARU. Antrenor: Vladi IONESCU.
CSM București: George BRATU (5 intervenții, 50% eficiență), Radu CIUTACU (7 intervenții, 32% eficiență), Ștefan RĂDULESCU (2 intervenții, 22% eficiență), Rareș TOMA (10 goluri, 1 din 7 m), Robert COMINCEANU (6 goluri), Tudor MICLE (6 goluri), George LĂZĂRICĂ (3 goluri), Andrei PLETEA (3 goluri), Ianis ȘTEFAN (3 goluri), Filip GRIGORAȘ (2 goluri), Răzvan DRAGNEA (2 goluri), David ARDELEAN (1 gol), Petru DUMITRACHE, Tudor OLTEANU. Antrenor: Dănuț OPIȚEANU.
A consemnat: Radu Adrian CIMPONERIU.

