Înfrângere în Norvegia după o evoluție promițătoare

România a debutat cu o înfrângere în EHF Euro Cup, 27-29 cu Norvegia, la Larvik. La debutul lui Ovidiu Mihăilă pe banca tehnică, naționala noastră a arătat bine și a jucat de la egal la egal cu o forță a handbalului mondial.

După un prim sfert de oră bun, în care am condus cu 5-3, în tabăra română au apărut greșelile, iar echipa gazdă le-a taxat prompt, scorul ajungând la 16-10 în minutul 27. A fost 16-11 la pauză, apoi jucătoarele introduse în repriza a doua au schimbat fața jocului. Este vorba de Dumanska, Roșu, Grozav și Bazaliu.

Cu o apărare foarte bună, dublată de câteva intervenții excelente ale Yuliyei Dumanska, România a reușit un senzațional parțial de 8-2 în primele 10 minute ale reprizei a doua, preluând conducerea. S-a mers umăr la umăr până în ultimele 7 minute, când câteva greșeli ale noastre, dar și geniul norvegiencei Henny Reistad au dus Norvegia la trei goluri avans.

Avem timp să le batem” a spus Ovidiu Mihăilă la time-out-ul pe care l-a luat cu 3 minute și 15 secunde înainte de final, la 28-25 pentru gazde. Elena Roșu și Sorina Grozav au apropiat România la un gol, însă Reistad a transformat o aruncare de la 7 metri în ultimul minut și a stabilit scorul final.

O evoluție consistentă a echipei noastre pe terenul campioanei olimpice și europene, care ne dă motive de optimism cu o lună și jumătate înainte de mondiale. Duminică, de la ora 19, la Craiova, România întâlnește Polonia.

NORVEGIA – ROMÂNIA 29-27 (16-11) Arbitri: Weijmans / Wolbertus (Olanda)

Norvegia: Lunde, Raasok – Reistad 10, Breistøl 4, T. Rushfeldt 4, Aardahl 3, Solberg-Isaksen 2, Kristiansen 1, Skogrand 1, L. Rushfeldt 1, Mørk 1, Aune 1, Ingstad 1, Henriksen, Hesselberg, Hovden. Antrenor: Ole Gustav Gjekstad.

România: Șerban, Dumanska – Grozav 7, Roșu 5, Ostase 5, Necula 2, Skrobic 2, Boiciuc 2, Dumitrașcu 2, Seraficeanu 2, Popa, Bazaliu, Mihai, Mohamed, Elghaoui, Gogîrlă. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.

Foto: Emilia Nicolae.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *