Liga Florilor / Remiză spectaculoasă la Slatina
Chiar dacă etapa a unsprezecea nu s-a încheiat, etapa a douăsprezecea a campionatului primului eșalon feminin a început marți la Slatina, cu un meci spectaculos. CSM Slatina și Rapid București au terminat la egalitate o partidă pe care echipa feroviară părea că o are în mână în ultimul sfert de oră. Rapidul conducea cu 27-24 în minutul 52 și cu 29-27 în minutul 58, dar n-a mai înscris în ultimele două minute, iar Luciana Popescu a egalat în ultimele secunde.
Etapa a douăsprezecea continuă miercuri, de la ora 14, cu partida CSM Galați – CSM Corona Brașov.
CSM SLATINA – RAPID BUCUREȘTI 29-29 (16-17) Arbitri: Iliescu / Manea
Slatina: Dzhukeva, Nagy – Dincă 7, Balsam 5, Vukajlovic 4, Vukcevic 4, Popescu 3, Matea 2, Pal 2, Kacsor 1, Țîrle 1, Vasiliu, Cazanga, Corovic. Antrenor: Andrei Popescu.
Rapid: Ciucă – Kassoma 4, Hesselberg 4, Ellertsen 4, Topfner 4, Skrobic 4, Polman 3, Lopes 3, Tulea 2, Shamanovskaya 1, Chambertin, Carașol. Antrenor: Laurent Bezeau.
Foto: newsflux.ro.

