EHF Euro 2026 / Înfrângere previzibilă cu Portugalia
Echipa națională masculină a pierdut meciul de debut la campionatul european, 34-40 cu Portugalia. Diferența de valoare dintre cele două echipe a fost evidentă, context în care înfrângerea a fost la o diferență rezonabilă și putea fi chiar mai strânsă dacă nu iroseam ultimul atac.
România a avut un început bun, conducând cu 4-2 în minutul 6, însă portughezii au călcat imediat accelerația și au făcut un parțial de 6-0 în următoarele 5 minute. De aici, lusitanii au defilat, au înscris din toate pozițiile, România a încercat să contracareze atacând 7 cu 6, însă a primit trei goluri în poarta goală în 2 minute. După 11 greșeli tehnice, 2 intervenții la poartă, niciun gol pe contraatac și o eficiență a atacurilor de 42%, prima repriză s-a încheiat cu 23-15 în favoarea Portugaliei.
Repriza a doua a fost mai bună pentru handbaliștii noștri, e drept, în condițiile în care adversarii nu au mai jucat la turație maximă. Andrei Buzle a înscris câteva goluri frumoase de „afară”, Denis Vereș s-a remarcat și el, în timp ce Ionuț Iancu a făcut o repriză mult mai bună decât prima. România s-a apropiat la 4 goluri în minutul 58, după golul lui Stanciuc, Portugalia a înscris cu 10 secunde înainte de final, ai noștri au încercat o aeriană la ultimul atac, dar portughezii au interceptat și au înscris în poarta goală ultimul gol al meciului.
România a încheiat jocul cu 48% eficiență a atacurilor, o treime din goluri fiind reușite de la 9 metri. N-a fost loc de surprize, chiar dacă băieții noștri și-au dorit, dar diferența dintre noi și echipele de top mondial este prea mare. Urmează „Misiune imposibilă” – partea a II-a, adică meciul cu Danemarca, duminică, de la ora 21.30.
PORTUGALIA – ROMÂNIA 40-34 (23-15) Arbitri: Kurtagic / Wetterwik (Suedia)
Portugalia: Capdeville (9/35), Valerio (0/8) – F. Costa 9/13, M. Costa 7/10, Salvador 6/7, Neves 4/4, Frade 3/6, Fernandes 2/2, Brandao 2/2, Iturizza 2/3, Areia 2/3, Branquinho 1/1, Gomes 1/1, Silva 1/4, Ferreira, Cavalcanti. Antrenor: Paulo Pereira.
România: Iancu (8/35), Popescu (2/10) – Stanciuc 8/14, Buzle 6/7, Szasz 4/4, Vereș 4/5, Dedu 3/6, Nistor 2/3, Ghiță 2/3, Racoțea 2/3, Cumpănici 1/2, Stănescu 1/2, Grigore 1/3, Botea 0/1, Andrei 0/1, Militaru. Antrenor: George Buricea.
Foto: Eva Manhart / kolektiff – eurohandball.com.

