De i-ar vedea Gruia!…

Buzăul a primit cu mare bucurie echipa națională de seniori, pregătit să serbeze o calificare în etapa următoare a cursei pentru prezența la proximul Campionat Mondial, chiar dacă se știa că, în turul următor, urma să intri în gura unui balauraș – dinspre noi așa se vede astăzi – la al cărui gât zornăie doar două medalii de argint mondiale și tot atâtea europene. Se compară cu cele patru mondiale de aur ale noastre așezate la gâtul unui păun care, astăzi, doar cotcodăcește? Evident, nu se compară, mai ales că nu am înșirat restul de medalii de la Olimpiade și de la Europene cucerite de România. Și atunci, unde este diferența? De ce balauraș contra păun? Pentru că, în ultima vreme, norvegienii se califică la turneele finale, iar noi nu. Hei, dar Turcia? Cu ei jucăm azi, nu cu Norvegia! Aaa, Turcia! Zero calificări în istorie. Am încheiat turul de la Bolu cu cinci goluri avans. Am avut chiar și nouă, dar se face, monșer, să îi bați așa tare tocmai la ei acasă?

Întunericul ca premoniție

Pe măsură ce tribunele se umpleau și echipele își intensificau încălzirea, un fior negru a pătruns în sală și a stat minute bune. Doar cine a avut baterie bună la telefon a mai putut face lumină cât licuriciul de vară din parcul de lângă sală. În rest, întunericul a fost desăvârșit într-o sală fără generator. Din 1982, de când a fost inaugurată, sala a găzduit o mulțime de evenimente sportive internaționale fără vreo problemă de genul celei întâmplate. Dar, duminică, cele 20 de minute de întuneric total în sală au făcut multe inimi să bată mai tare, a teamă. De ce o fi programat FRH un meci important într-o sală fără generator, nu avem idee. Dar, atenție!, să nu creadă cineva că afirmația este împotriva publicului buzoian. Dimpotrivă! Acest public merită să găzduiască evenimente deosebite. Și merită chiar mai mult decât echipe locale desființate în timpul competiției.

Liniștea aduce furtuna

Am pornit liniștiți în meci, pe lângă cele cinci goluri de la Bolu mai adăugăm două în urma a două contraatacuri născute din intercepții. Apărarea s-a arătat sigură, cu câte un om ieșind la aruncătorul advers. 2-1 și 3-1 vin logic. Dar, din liniștea asta a încă două goluri avans, totul s-a transformat în furtună de Bosfor. La deja 3-4, la turci intră pe pivot Ayar, care începe să îl plimbe pe Rață pe tot semicercul. Ai noștri se prind, schimbă oamenii bine defensiv, dar, cu toate acestea, avantajul turcilor se mărește. Și se tot mărește. 7-9, Yıldız, de la 8 metri, fără blocaj (min. 16), 7-10, din poartă în poartă (min. 17) și chiar 7-11, tot Yıldız, după o intercepție (min. 18). La cota de atenție de la 8-11 – primul gol dat de noi din extremă! – Buricea solicită time-out. Dăm două goluri, dar și luăm două. Oscilăm în urma turcilor la două sau trei goluri. Ai noștri înghesuie atacul spre centru, drept pentru care antrenorul turcilor le face semn alor săi să se adune în zona grea, să lase mai lejer extremele noastre, că și așa nu ajunge mingea la ele. Nu-i vorbă, nici turcii nu au marcat din extreme, dar nici nu le-a trebuit din moment ce au aruncat din restul zonelor fără opreliște. Ai noștri caută breșa pe centru și pe zonele interilor, nu o găsesc, iar când o găsesc nu o folosesc. Avem câteva aruncări în bară, iar portarii noștri, neprotejați, nu colectează decât din An în Paști. Turcia, o echipă vioaie, marchează de la distanță pentru că blocajul nostru este inexistent. Decalajul din meciul tur este anihilat încă din minutul 26: 13-18. Fixat același și la pauză.

Navigăm în aceleași ape tulburi

După o pauză în care am respirat adânc, ne-am înarmat cu o nouă doză de speranță călăuzită de veșnicul „Nu se poate ca dracul să fie atât de negru!”. Ba a fost negru ca smoala. În nici două minute, avantajul turcilor s-a dus la șapte! Rusu, portarul nostru nu vrea să se predea, apără o aruncare, dar atacul nostru pornește lent, lent, lent, devenind pozițional, cu turcii adunați mintenaș pe semicercul lor. Oscilăm între patru și șase goluri deficit și pentru că al doilea portar al turcilor a intrat de două ori pentru ca să apere două penalități ale noastre. Că în rest, tipul nu a făcut mare brânză… Rusu este schimbat cu debutantul Denis Ștefan, care este aproape de a refuza două-trei goluri ale turcilor. Dar nu până la capăt. Ceva interesant s-a petrecut la 24-28 (min. 42). Nistor a reușit o intercepție, a pornit pe contraatac, dar Babacan l-a luat efectiv în brațe. Arbitrii danezi au considerat că nu este necesar să îl elimine două minute pe turc. Oare stoparea neregulamentară a unui contraatac nu se penalizează pe toată suprafața terenului? Ne-a rămas mingea, dar golul s-a marcat tot în poarta noastră! Așa că nu ne mai luăm de arbitri, nici de barele porții adverse, ci de aruncările care l-au făcut mare pe portarul Adanır. Tot ce reușim noi, este să ne balansăm între cinci și șase goluri în urma turcilor, fără a schimba caracteristicile jocului. Cu doar doi jucători. Vereș nu a mai apărut după pauză, în timp ce Stanciuc – speranța noastră –a apărut rar pe teren. Oricum, și el a avut o eficiență redusă.

Final încins, de coșmar

Ultimele cinci minute sunt fierbinți în asemenea situații. De fapt, finalul începe dinaintea ultimelor cinci minute. Nistor reduce deficitul la cinci goluri (29-34, min. 53), Yağmuroğlu și Stanciuc vânează barele, Rusu apără o minge, dar Buzle lovește și el bara. Rață ne readuce în calificare pe un atac 7 contra 6 (30-34, min. 56). Turcii revin la cinci goluri avans, din aruncare de la 7 metri. Adanır apără la Buzle, dar ne rămâne mingea. Radu trimite la vinclul opus dintr-un unghi greu, la ultima minge din pre- pasiv. Turcii iau time-out cu 90 de secunde înainte de final și ne-au arătat ce au pregătit: o aeriană pentru 31-36. Luăm și noi time-out cu 32 de secunde rămase din joc. Cu toții credem că echipa noastră încearcă să țină atacul cât mai lung pentru a nu mai lăsa timp adversarilor pentru un alt atac. De fapt, strategia stabilită în timpul time-out – ului a fost una aiuritoare, pentru că la Federația Română de Handbal nu se cunosc regulamentele. Nu mai este cazul de lungit sau de lățit atacul pentru că Ilie scapă mingea din mână și face fault. Mai sunt șase secunde. Turcii joacă repede, ai noștri nu se repliază – ca, de altfel, în tot meciul – și au suficient timp ca Ayar, pivotul amintit mai sus și ajuns deja liber la semicercul nostru, să primească mingea după două pase și să lămurească problema departajării, eliminând-o din discuție. Este 31-37 și turcii pornesc hora imediat după sunetul final al sirenei. Mai stăm o tură pentru „Mondiale”, nu din cauza barelor, nu din cauza absențelor celor accidentați, ci din cauze mult mai profunde pentru care găsim întotdeauna un preș mare, mare, mare de tot.

Băieți, cam stați în puf! Mai vorbiți cu bătrânii să vă povestească cum Gruia și ai lui mai dormeau și direct pe saltea. Nu pentru penitență, ci pentru că acelea erau posibilitățile vremurilor. Trăiau greu, dar aveau dorință arzătoare pentru handbal. Azi, se pare că este cam invers.

România – Turcia 31-37 (16-21). Arbitri: Mads Hansen/ Jesper Madsen (Danemarca).

România: Rusu (5 interv.), Ștefan (2 interv.) – Rață 5, Radu 5, Vereș 3, Nistor 3, Drăgan 3, Ilie 2, Oancea 2, Stanciuc 2, Buzle 2, Botea 1, Andrei 1, Grigore 1, Stănescu 1, Caba. Antrenor: George Buricea.

Turcia: Adanır (11 interv, 1 gol marcat), Özmusul (2 interv.) – Pehlivan 10, Yıldız 10, Yağmuroğlu 5, Herseklioğlu 4, Aktaș 2, Babacan 2, Hacıoğlu 1, Nalbantoğlu 1, Ayar 1, Çalkamıș, Kaya, Aydın, Olgun, Ilanç. Antrenor: Oliver Camino.

A consemnat George MARIN.