S-a anunțat lotul pentru europenele feminine
Federația Română de Handbal a dat publicității lotul de 18 jucătoare cu care România va aborda campionatul european feminin care va avea loc luna viitoare.
Etapa a doua a campionatului primului eșalon feminin programează sâmbătă, de la ora 17.30 (live pe Pro Arena), un meci foarte interesant, între CSM Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea. Vedeți câteva declarații ce prefațează partida.
Citește mai multPrimul meci al etapei a doua din campionatul primului eșalon masculin s-a disputat vineri, în sala „Dinamo”, acolo unde campioana a primit replica Politehnicii Timișoara.
Citește mai multCea de-a zecea ediție a celui mai important turneu de handbal juvenil din România, FunSports Cup, organizat de clubul Transilvania Brașov, s-a încheiat joi. Ediția zece a fost una de nota 10, iar competiția rămâne în continuare un etalon din absolut toate punctele de vedere pentru turneele dedicate celor mai tineri handbaliști.
Citește mai multCSU Suceava a făcut apel împotriva deciziei Comisiei Centrale de Disciplină de marți, de a obliga echipa clubului să joace 5 meciuri fără spectatori în urma incidentelor de la jocul cu Steaua. Vedeți ce a declarat antrenorul Bogdan Șoldănescu.
Citește mai multJoi, 5 septembrie, la Brașov, se desfășoară ultimele partide din cadrul ediției a zecea a celui mai mare și mai puternic turneu de handbal juvenil din România, FunSports Cup. Rezultate și imagini în timp real.
Citește mai multRapid a bifat a doua victorie consecutivă în actuala ediție a Ligii Florilor. În așteptarea debutului în infernala grupă din Liga Campionilor, handbalistele lui David Ginesta au făcut un popas în Gorj.
Citește mai multMiercuri, 4 septembrie, la Brașov, continuă partidele ediției a X-a a celui mai mare și mai puternic turneu de handbal juvenil din România, FunSports Cup, organizat de ACS Transilvania Brașov, cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Brașov. Vă oferim imagini și rezultate pe măsura disputării meciurilor.
Citește mai multGloria 2018 Bisitrița-Năsăud a bifat marți a doua victorie la rând în noua ediție a Ligii Florilor. Ardelencele s-au impus
Citește mai multDouă dintre cele trei reprezentante ale României în Liga Campionilor au jucat marți în etapa a doua din Liga Florilor.
Citește mai multDupă victoria din prima etapă a Ligii Florilor, 30-22 cu Măgura Cisnădie, Rapid București joacă miercuri, 4 septembrie, de la ora 17:30, în deplasare la CSM Târgu Jiu.
Citește mai multMarți, 3 septembrie, la Brașov, continuă partidele ediției a X-a a celui mai mare și mai puternic turneu de handbal juvenil din România, FunSports Cup, organizat de ACS Transilvania Brașov, cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Brașov. Vă oferim imagini și rezultate pe măsura disputării meciurilor.
Citește mai multCa urmare a incidentelor produse la finalul partidei CSU Suceava -Steaua, din prima etapă a Ligii Zimbrilor, clubul sucevean ne-a trimis comunicat, pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează.
Citește mai multLuni, 2 septembrie, la Brașov, au început partidele ediției a X-a a celui mai mare și mai puternic turneu de handbal juvenil din România, FunSports Cup, organizat de ACS Transilvania Brașov, cu sprijinul Asociației Județene de Handbal Brașov. Pe parcursul zilei, veți găsi aici imagini și rezultate.
Citește mai multIryna Glibko a fost prezentă în această seară în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Fanii vâlceni au omagiat-o pe îndrăgita handbalistă originară din Ucraina, care a decedat în această săptămână la vârsta de 34 de ani.
Citește mai multEdiția 2024 a Memorialului „Andreea Nica” s-a încheiat duminică, 1 septembrie, la Slobozia, cu victoria echipei CSM Galați, care a câștigat toate partidele disputate. Iată rezultatele și casetele tehnice din ultima zi a turneului.
Citește mai mult