CSU Craiova este prima divizionară secundă calificată în optimile Cupei României

CSU Craiova a câștigat miercuri partida de pe teren propriu cu Szejke Odorheiu Secuiesc și este prima reprezentantă a eșalonului secund calificată în optimile de finală ale Cupei României. Gazdele au luat conducerea încă din startul partidei, desprinzându-se chiar la 4 goluri, 7-3 în minutul 11. Oaspeții au revenit, au redus diferența la un singur gol în minutul 15 (9-8), dar „studenții” și-au mărit din nou avansul, intrând la pauză cu 18-15. La 5 minute după pauză, oaspeții s-au apropiat la 18-20, după care, în minutul 44, craiovenii au mărit ecartul la nu mai puțin de 8 goluri (28-20). Harghitenii au revenit iarăși, cu 5 minute înainte de final Craiova conducea cu 32-29, însă a fost ultima zvâcnire a oaspeților, fiindcă echipa gazdă a știut să gestioneze finalul partidei.

CSU Craiova – Szejke Odorheiu Secuiesc 36-31 (18-15)

Craiova: Gheorghiță, Gheorghe – Luntraru 7, A. Păun 7, Ianăși 7, Gușatu 5,  Ciorogaru 5, Iovănescu 5, Mănescu, M. Păun, Zarițchi, Rușeanu. Antrenor: C. Popescu.

Odorhei: S. Orban, Jobb – Fekete 8, Buguleț 5, Daninfeld 4, Konya 3, Tăuțean 3, Daninfeld 3, Komporaly 2, Szasz 1, Jere 1, Pal 1, Lazar, Varadi. Antrenor: Lorant Sipos.

Arbitri: Ionuț Cazan și Gesur Suliman.

Foto: kezilabda.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *