Declarații după Turda – Toulouse 35-35 / Horațiu Gal: Viteza de joc propusă de francezi a fost incredibilă !
Horațiu Gal (antrenor Potaissa Turda): ”Așa cum ne-am așteptat, a fost un meci intens disputat, însă viteza de joc pe care ne-au propus-o francezii a fost incredibilă. Ca să vă dați seama, Roland Thalmaier, unul din cei mai bine pregătiți jucători de la Potaissa și chiar din campionatul nostru, a cerut să fie schimbat în minutul 7. Mă bucur că băieții mei au arătat un caracter deosebit în repriza a doua și au revenit după ce adversarii au avut 5 goluri avans. Au arătat și o pregătire foarte bună, cu care am reușit să rezistăm și chiar să venim în avantaj. Cred că a fost un rezultat echitabil, noi nu am avut până acum un adversar așa puternic și ne bucură că am putut să facem acest joc bun și să păstrăm șanse pentru retur.”
Philippe Gardent (antrenor Fenix Toulouse): ”Suntem puțin triști, pentru că am încheiat la egalitate după ce am condus cu 5 goluri în repriza a doua. Pe de altă parte, cred că Turda a meritat acest rezultat, a jucat bine, are jucători experimentați, mai experimentați decât ai noștri. Urmează meciul retur și va trebui să mai lucrăm, atât la faza de atac, cât mai ales la apărare, fiindcă am luat 35 de goluri, ceea ce e prea mult. Dacă ne vom îmbunătăți evoluția în apărare, atunci vom putea spera la calificare.”
Marius Szoke (jucător Potaissa Turda): ”Am avut un meci foarte greu, am întâlnit o echipă foarte puternică, pot să spun că pe faza a doua a fost alergătură foarte mare, iar ei au dat niște goluri ușoare. Mă bucur că am reușit să scoatem un rezultat de egalitate. Puteam să câștigăm, puteam să și pierdem, a fost un meci destul de interesant. Vom merge în Franța încrezători, va trebui să dăm totul pe teren și sperăm într-un rezultat pozitiv.”