Joi încep europenele masculine
Cea de-a cinsprezecea ediție a campionatelor europene de handbal masculin începe joi în Ungaria și Slovacia. Este a doua ediție care reunește la start 24 de echipe printre care nu se află, din păcate, și naționala României, care a ratat calificarea într-o manieră rușinoasă, nereușind să câștige în fața selecționatei din Kosovo. România va avea, totuși, doi reprezentanți la europene, arbitrii Bogdan Stark și Romeo-Mihai Ștefan, care vor intra pe teren încă din prima zi, fiind delegați la partida Danemarca – Muntenegru.
Europenele vor fi marcate din plin de pandemia de Covid-19, toate echipele având probleme de efectiv din această cauză. Cele 24 de selecționate au fost repartizate în 6 grupe, ale căror meciuri vor avea loc la Budapesta, Debrecen, Szeged, Bratislava și Kosice. Primele două clasate din grupele preliminare vor merge în cele două grupe principale, de unde tot primele două se vor califica în semifinale, iar echipele de pe locul 3 vor disputa un joc pentru locurile 5-6. Marea finală va avea loc duminică, 30 ianuarie, la Budapesta.
Spania este campioana europeană en-titre, dar ea este cotată acum cu șansa a patra de casele de pariuri, primele trei favorite fiind Danemarca, Suedia și Franța. Partidele campionatului european vor fi transmise de Digi Sport, Looksport și Telekom Sport. Puteți descărca programul complet aici – Program Euro 2022 masculin.
Foto: eurohandball.com