Au revenit părinții în tribune, au revenit problemele

Ridicarea restricțiilor impuse din cauza pandemiei de Covid-19 a readus publicul pe arenele de handbal. Ne amintim de imaginile cu părinții încercând să privească meciurile de afară, prin ochiuri de geam. Acum, ei au liber să-și vadă copiii pe teren, iar asta ar trebui să fie un lucru minunat. Din păcate, nu e întotdeauna așa, iar prezența celor mari în tribune la meciurile juniorilor se transformă uneori, de prea multe ori, într-un calvar pentru toată lumea. Am asistat în weekend la un astfel de meci, nu mai contează cine cu cine, însă părinții uneia dintre echipe au bătut sute de kilometri dus-întors doar pentru a face scandal și pentru a se răfui cu arbitrii. Au intrat chiar și în teren, au dat indicații, au contestat 90% din deciziile arbitrilor. Am primit multe semnale că acesta e departe de a fi un caz singular, ba dimpotrivă. Din ce în ce mai mulți părinți nu știu să accepte înfrângerea, nu știu să respecte munca antrenorilor și pe cea a copiilor.

”Și noi ne-am lovit de asemenea lucruri dar de la început am tăiat de la rădăcină asemenea situații chiar dacă a fost nevoie să renunțăm la copil”, ne-a transmis un antrenor care a dorit să-și păstreze anonimatul. Același antrenor ne-a oferit un document extrem de interesant, un dialog dintre o handbalistă și tatăl ei, pe  care vi-l oferim nu înainte de a-i ruga pe cei care se regăsesc în acest dialog să-și lase copiii să se bucure de handbal.

– Tată, azi în timpul meciului m-am simţit foarte trista şi supărata. Dacă asta înseamnă ca eu să merg la şcoala de handbal să ştii că am să aleg să învăţ să cânt la pian.

– Te înţeleg fiica mea, aţi pierdut meciul şi nu a fost un lucru frumos.

– Nu tată, nu mă interesează deloc că am pierdut…

– Păi atunci sigur e din cauza colegelor tale care nu ţi-au pasat mingea. Şi eu am încercat să ii spun acest lucru antrenorului dar nu m-a ascultat.

– Nu tată, nu acesta e motivul!

– Dar ce se întâmplă? E din cauza arbitrilor? Din nefericire e vina acelora care îi trimit pe aceşti arbitri incompetenţi. Şi mai vine şi antrenorul care te pune să joci in aparare când tu poţi juca in atac

– Tată gata! Nu sunt trista pentru că am pierdut. Pentru mine nu e important. Când sunt pe teren, dau totul dar contează doar să mă distrez alături de colegele mele. Nu mă interesează arbitrul, este om şi poate greşi. Nu e problema că nu îmi pasează colegele mele pentru că de multe ori şi mie îmi place să mă joc cu mingea.

– Şi atunci fetita mea de ce eşti supărata?

– E atitudinea ta, tată! Urletele tale, sfaturile tale. Când ai spus acele cuvinte urâte arbitrului m-am simţit foarte prost. Apoi ai început să te cerţi cu părinţii celelaltei echipe şi să nu mai zic când ai început să strigi antrenorului de ce nu joc în atac.

– Dar fata mea eu fac aceste lucruri ca voi să câştigaţi şi să fiţi fericiţi…

– Tată, eu nu am nevoie să câştig, or a fi fericit e suficient ca eu să alerg cu zâmbetul pe buze şi cu mingea  alături de colegii mei. TATĂ, data viitoare distrează-te alături de mine. Nu mai urla, lasă în pace arbitrul şi antrenorul, uită-te la meci şi lasă-mă să joc. Nu vreau decât să joc.