Eduard Novak va înăspri sancțiunile pentru injuriile rostite în cadrul arenelor sportive

La sfârșitul lunii februarie, în timpul meciului din sferturile Cupei României, CSM București – CS Rapid 31-24, Cristina Neagu, una dintre cele mai bune handbaliste din istorie, a fost înjurată în mod constant de galeria rapidistă.

În consecință, giuleștenii au primit o amendă de 8000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Handbal. Asta după ce, Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, anunțase la scurt timp după meci sancționarea fermă a comportamentelor jignitoare și agresive, prin interdicția persoanelor respective de a intra în sală.

Cristina Neagu, care a câștigat de patru ori titlul de cea mai bună handbalistă a lumii, nu a părut foarte afectată de cele întâmplate, însă și-a manifestat dezamăgirea față de cele întâmplate.

„Pentru mine, ei nu înseamnă absolut nimic! Pentru mine nu e dureros. Asta spune totul despre caracterul lor. Eu nu am ce să comentez. Asta spune totul despre ei. Știți foarte bine ce fel de galerie este… În lumea asta, oricine poate fi suporterul oricărei echipe, atât timp cât o faci cu mândrie și fair play.

Că eu țin cu o echipă de fotbal care nu e pe placul lor… Pe mine nu mă interesează ce cred ei. Dacă ei că cred că e frumos să vii într-o sală în care sunt atâția copii și să adresezi injurii… Repet, asta spune mult despre educația și caracterul lor”, a declarat Cristina Neagu la finalul partidei.

După primele 17 etape ale sezonului, CSM București are un avantaj de 9 puncte în fața celor de la Rapid, iar formația antrenată Adrian Vasile este principala favorită la cucerirea titlului în actuala campanie, conform cotelor oferite de Superbet. Acest operator oferă la înregistrare un bonus fără depunere sub formă de 200 rotiri gratuite.

Giuleștenii s-au apărat spunând că Neagu i-a jignit în repetate rânduri pe cei de la Rapid și au spus că scandalul a fost amplificat în mod artificial, însă ministrul sportului s-a hotărât să intervină și să ia atitudine, în tentativa de a preveni astfel de incidente.

“E foarte urât! Din păcate foarte mulți suporteri, oameni, sunt veniți la teren din alte motive, nu cunosc sportul. Ei nu simt munca unui campion. Acest lucru se reflectă, din păcate, la mai multe sporturi.

Nu contează în ce echipă joacă un campion, trebuie să fie respectat. Nu degeaba a ajuns acolo. A ajuns prin munca ei, prin talentul ei, după 15-20 de ani. Atât respect trebuie să avem și să nu jignim pe nimeni.

Vedeți că a ieșit acel scandal la Sepsi, acum atacăm campioanele, sunt lucruri deplasate pe care trebuie să le reglementăm. Trebuie să avem o atitudine fermă! Dacă în viitor sportul ar deveni mult mai popular, oamenii ar simți ce înseamnă să respecte sportivul, iar în timp o să dispară aceste lucruri”, a spus Eduard Novak.

Între timp, Bogdan Vasiliu, președintele celor de la CS Rapid, a înaintat o propunere care ar putea să diminueze amploare unor astfel de conflicte.

“Noi vom propune ca cei de la CSM București să nu vină în Giulești și noi să nu mergem în Sala Polivalentă. Este ceva de genul PSV cu Ajax, ceva de genul. Dacă nu suntem bine primiți și întotdeauna deranjăm în Sala Polivalentă, mai bine nu mai mergem, nu este posibil ca noi să primim invitații din cele mai proaste loje, pe când ei au primit cele mai bune locuri pe care au fost. Nu mai contează, pentru mine subiectul este închis”, a spus Vasiliu la Radio Sport Total FM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *