Exclusiv/ Xavier Pascual: Prima repriză a fost un dezastru
Echipa națională masculină a pierdut miercuri seara la Torshavn partida cu Insulele Feroe din preliminariile EURO 2024, scor 26-28. Cele două echipe se vor reîntâlni sâmbătă, de la ora 17, în sala ”Dinamo”. Despre jocul din Feroe și despre ce trebuie să așteptăm de la partida de la București, într-un scurt interviu cu selecționerul Xavier Pascual, care și-a aniversat ziua de naștere chiar în ziua meciului.
Rep.: Cum ați caracteriza evoluția echipei în prima repriză ?
Xavier Pascual: S-a întâmplat ce a fost și în meciul din Austria, prima repriză a fost un dezastru. Ne-am revenit apoi, însă am făcut unele greșeli în relația unu la unu cu portarul care nu sunt normale la acest nivel. Nu mi-a plăcut deloc ce am văzut la echipa noastră.
Rep.: De ce credeți că ați pierdut pe final, după ce echipa reușise să revină ?
X.P.: Am făcut câteva greșeli stupide, am mai avut și două eliminări și a fost complicat pentru noi în inferioritate. Cu toate acestea, am avut două-trei posibilități de a trece în avantaj dar, după părerea mea, nu am jucat bine, iar adversarii au fost mai buni în relația unu la unu. Nu am avut agresivitatea corespunzătoare unui astfel de meci, nu știu de ce, dar trebuie să rezolvăm această problemă pentru meciul de sâmbătă.
Rep.: Există jucători care v-au dezamăgit în mod deosebit ?
X.P.: Nu, jucătorii au zile bune și mai puțin bune. E adevărat că la un meci poți fi dezamăgit de unul dintre ei, dar un jucător nu poate fi vinovat pentru o înfrângere. Echipa câștigă și tot echipa pierde.
Rep.: La ce să ne așteptăm pentru meciul de sâmbătă ?
X.P.: Sâmbătă va fi o finală pentru noi, trebuie să câștigăm meciul, dacă se poate cel puțin la trei goluri diferență. Ne trebuie cele două puncte, dar și un golaveraj mai bun în meciurile directe. E foarte clar că va fi din nou un meci complicat, așa că avem la dispoziție antrenamentul de vineri pentru a ne pregăti de o victorie.