Vâlcea a ratat din nou calificarea în Final Four-ul Ligii Europene
SCM Râmnicu Vâlcea a ratat pentru al doilea an consecutiv calificarea în careul de ași al Ligii Europene feminine. După ce câștigase partida tur cu 32-29, echipa vâlceană a pierdut fără drept de apel returul cu Nykøbing, scor 29-38. Vâlcencele au ținut pasul cu adversarele o repriză, după care au clacat în debutul mitanului secund, când echipa daneză s-a desprins la 27-16 în minutul 41. Această înfrângere consfințește un sezon ratat pentru SCM Râmnicu Vâlcea, care are șanse minime de a mai prinde un loc de cupe europene.
NYKØBING FALSTER HÅNDBOLD – SCM RÂMNICU VÂLCEA 38-29 (27-14) Arbitri: Sami Kinnari / Johan Skogberg (Finlanda)
Nykøbing: Greve, Petersen – Halilcevic 10, Svele 6, Van Der Vliet 5, Olsen 4, Kristiansen 4, Axner 3, Sajka 3, Nielsen 1, Flader 1, Bardrum 1. Antrenor: Jakob Larsen.
Vâlcea: Hosu – Glibko 9, Kovacevic 9, Elghaoui 3, Hansson 2, Klikovac 2, Bucur 2, Ianăși 1, Fujita 1, Băcăoanu, Dăscălete, Levchenko, Coman, Asanin, Florica. Antrenor: Bent Dahl.
Foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea Handbal