Lorena Ostase: „Mă bucur că la europene am putut să dau de două ori mai mult, nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a mă bucura de handbal”
Ca de obicei la campionatul european, căpitanul echipei naționale feminine, Lorena Ostase, a fost una dintre cele mai bune jucătoare și în meciul cu Suedia. Iată ce a declarat ea la finalul partidei care a consemnat a treia victorie a României la Euro 2024.
Reporter: Un nou meci senzațional. De unde scoateți puterea asta?
Lorena Ostase: Nu știu exact. Cred că cineva mai deștept ca mine și mai bătrân a zis că inima e mare. Inima noastră, a fiecăruia dintre noi, e mare, iar ceea ce demonstrăm ca grup este la fel de mare, dacă nu de două ori mai puternic. Ca și ieri, nu am cedat. Trebuie să recunoaștem, ieri am făcut anumite greșeli, dar astăzi am intrat în teren calme, știind ce aveam de făcut: să jucăm doar ce știm noi și cu inima.
Reporter: Este prima dată când România conduce, echipa adversă vine din spate, dar voi rezistați până la final.
L. Ostase: Sincer, m-am gândit că începutul de meci a fost bun. Nu am mai avut un început prost, ceea ce pentru noi este un lucru îmbucurător și încurajator pentru meciurile următoare. Mă bucur că am putut păstra avantajul, deși pe final am dat câteva emoții din cauza unor greșeli de-ale noastre. Am simțit că puteam face mai mult, dar nu am ales soluțiile cele mai ideale și simple. Am vrut să jucăm un pic mai combinativ decât o făcusem până atunci. Când am văzut că avem aceste aripi, cred că atunci a fost un moment-cheie. Mă bucur că portărița noastră, Raluca, care cred că a fost la primul meci oficial, a făcut o după-amiază incredibilă.
Reporter: Două momente critice: roșu la Boiciuc și scor egal, 22-22. Cum le-ați tratat?
L. Ostase: Normal, când ne-am privit una pe cealaltă în ochi, am știut că Alisia a primit roșu. Am strigat-o din toți rărunchii să o felicităm pentru dăruire. Nu voiam să se accidenteze, bineînțeles, dar a trebuit să luptăm pentru fiecare minge. Alisia a luptat pentru fiecare minge, chiar dacă asta a costat-o un roșu.
Reporter: Tu ai cele mai multe minute jucate în lotul României. Mai poți? Sunt cinci meciuri într-un interval de timp foarte scurt. Tu, care la echipa de club nu ai avut multe meciuri în picioare și nu aveai această pregătire fizică…
L. Ostase: Da, cred că de la meci la meci jocul meu, atât în apărare, cât și în atac, a crescut. Am simțit asta pe pielea mea. Nu am avut minutele suficiente, dar mă bucur că aici am putut să dau de două ori mai mult, nu pentru a demonstra ceva, ci pentru a mă bucura de handbal.
Reporter: Vine meciul cu Ungaria într-o atmosferă probabil incendiară, dar, cum spuneai și tu, inima e mare.
L. Ostase: Ieri am auzit pe toată lumea spunând că va fi foarte greu. Nu știu dacă cineva ne-a dat vreo șansă cu oboseala asta. Programul este foarte încărcat. Mă bucur că astăzi am făcut față și, cel mai important, că am ieșit sănătoase. Ne-a fost frică de acest lucru, vă spun sincer. Aseară nu am putut adormi, iar dimineața la fel. Dar meciul de duminică cred că va fi doar o ocazie să ne bucurăm. Să jucăm cu o sală plină ochi, împotriva echipei gazdă, pentru noi este doar o bucurie.
Reporter: Apropo, cum e Sonia?
L.Ostase: Este mai bine, este mai bine.
Reporter: Ar putea juca duminică?
L. Ostase: Nu știu, nu am informații. Trebuie să decidă partea medicală.
Reporter: Sunt șanse, ce-i drept mici, să prindeți un loc 3, având în vedere jocul rezultatelor. Credeți în acest vis?
L.Ostase: Noi am crezut în noi de la fiecare meci. Cred că v-am spus mai devreme: pentru noi nu a fost o presiune să ieșim din grupe. Am luat fiecare meci pe rând, concentrându-ne doar pe noi. Dacă rezultatele sunt de partea noastră și dacă la final avem punctele necesare, ar fi un vis. Dar noi creștem ușor, treptat, organic.
Foto: Emilia Nicolae.