,,Procedura competitivă” care a trimis handbalul românesc la TVR pe gratis

Federația Română de Handbal a anunțat joi, pe un ton triumfalist, că „handbalul revine la TVR”. Ceea ce nu se spune e că, pentru sezonul 2026-2027, suma încasată pentru drepturile de televizare este ZERO. Atât de jos s-a ajuns. Acesta este nu doar efectul unei administrații haotice în ultimii 4 ani ci, mai ales, al amatorismului cu care handbalul românesc este promovat. Că de marketing nu poate fi vorba. Iar acest amatorism începe de la FRH, unde nu există niciun semn că se încearcă sau se dorește vreo schimbare. Naționala masculină de tineret a jucat cu tribunele aproape goale la europene la Cluj-Napoca și Turda fiindcă promovarea turneului a fost inexistentă. Nu mai vorbim de comunicare, pe grupul „Jurnaliști – FRH” reprezentanții federației nu au mai postat nimic din 5 iunie!

Nu în ultimul rând, „procedura competitivă” care a avut ca rezultat ZERO lei pentru drepturile TV este de râsu’-plânsu’. FRH a publicat-o pe 25 august, iar cei interesați au avut la dispoziție câteva ore (!!!) pentru analiză, solicitarea de lămuriri și depunerea de oferte. Pe bune? Așa sună „vocea handbalului”? Dacă e așa, e răgușită și sună fals, foarte fals.

4 comentarii la „,,Procedura competitivă” care a trimis handbalul românesc la TVR pe gratis

  • 28/08/2026 la 09:45
    Permalink

    Un presedinte de federatie poate fi luat in serios cand spune despre handbal „valoare zero”? Oare tribunele pline de la juniori 4 si turneele de baby-handbal asta arata? Numarul tot mai mare de echipe care se inscriu in competitii ar trebui sa-i motiveze. In schimb, in loc sa fie mai buni, mai eficienti, mai comunicativi, aleg sa vorbeasca prostii…

    Răspunde
  • 30/08/2026 la 14:18
    Permalink

    Isi bat joc de handbalul romanesc mai intii il muta pe niste posturi nocive ca Pro Arena sau voyo iar acuma cica la TVR care da mai bine da viata satului cu babe si mosi fara dinti in gura din sate de care nici dracu nu vrea sa auda in loc sa transmita meciurile de liga

    SA VA FIE RUSINE

    Răspunde
  • 31/08/2026 la 12:14
    Permalink

    Meciurile vor fi transmise la TVR Sport doar in timpul saptamanii. In weekend… doar fotbal si altele. Iar orele de difuzare 15:00 sambata si duminica erau mai bune decat 20:30 in timpul saptamanii… adica meciuri care se vor termina la 22:00, dupa care spectatorii sa ajunga acasa… TVRSport a reciclat si comentarii pline de bazaconii… va fi cum va fi… gratis.

    Răspunde
  • 05/09/2026 la 12:26
    Permalink

    La ora asta joaca Ramnicu Vilcea -Zalau si amatoriii astia dau box dela Olimpiada din 1900toamna

    NU SINT NORMALI

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *