Debut cu stângul al naționalei feminine la EURO: înfrângere cu Germania
Naționala feminină a debutat cu înfrângere la campionatele europene din Danemarca, pierzând cu 19-22 jocul împotriva Germaniei. Rezumând, la națională e ca la CSM București – dacă Neagu nu e, nimic nu e. Din păcate, cea mai bună handbalistă a lumii nu și-a revenit deplin după Covid și a făcut un meci slab împotriva Germaniei, cu 4 goluri din 14 aruncări. Cea mai bună jucătoare a României a fost, culmea, singura care nu evoluează în Liga Florilor, dar cele 15 intervenții ale Yulyiei Dumanska n-au fost suficiente pentru un rezultat bun. Adevărul e că, atunci când înscrii 19 goluri într-un meci, e greu să câștigi și împotriva Luxemburgului, de exemplu.
Naționala României a pierdut în fața unui adversar modest, care n-a avut antrenorul principal pe bancă, și care a avut un procentaj de reușită al aruncărilor de 47%. Adevărul e că am făcut un meci slab în atac, unde n-am reușit să capitalizăm momentul favorabil din primele minute ale reprizei a doua, când reușisem să egalăm. Cu 44% procentaj de reușită al aruncărilor, însă, nu poți emite pretenții la un turneu final. Să vedem ce se va îmbunătăți până sâmbătă, la meciul cu Polonia, când victoria e obligatorie.
ROMÂNIA – GERMANIA 19-22 (10-13) Arbitri: Julie Bonaventura / Charlotte Bonaventura
România: Dumanska 15 intervenții (43%), Măzăreanu – Neagu 4 goluri / 14 aruncări, Laslo 3/4, Buceschi 3/8, Ostase 3/4, Subțirică-Iovănescu 2/2, Dincă 1/2, A. Popa 1/1, Seraficeanu 1/3, Iuganu 1/2, Savu 0/2, L. Popa 0/1, Țicu, Dindiligan. Antrenor: Bogdan Burcea.
Germania: Eckerle 8 intervenții (35%), Roch – Naidzinavicius 4/6, Maidhof 4/7, Bolk 4/9, Lauenroth 3/7, Zapf 2/2, Berger 2/4, Smits 1/2, Grijseels 1/4, Minevskaja 1/2, Schulze 0/1, Weigel 0/1, Behnke 0/2. Antrenor: Alexander Koke.