EURO 2020 / Burcea a avut dreptate: România a ajuns unde puțină lume spera – pe locul 12 !

România și-a încheiat previzibil participarea la campionatul european feminin din Danemarca, pierzând categoric în fața Olandei, scor 24-35. Astfel, naționala de handbal feminin a încheiat în genunchi un nou turneu final, chiar dacă nu l-a mai avut la cârmă pe țapul ispășitor de serviciu, Tomas Ryde. La ”butoane” s-a aflat chiar unul din vehemenții contestatari ai suedezului, însă Bogdan Burcea s-a dovedit incapabil de a aduce un plus, în afară de atitudinea arogantă – ”nu știu dacă e cazul să mă conteste cineva, nu prea am lucruri la care să fiu contestat” (prosport.ro). Altfel, suntem campioni europeni la găsit scuze, alibiuri și explicații. De parcă pandemie a fost numai la noi, doar noi n-am jucat un an și ceva, doar nouă ne-au lipsit jucătoare și așa mai departe. Diagnosticianul Burcea a decretat că e necesară o reconstrucție, iar la câteva zile după aceea a folosit-o pe tânăra Andreea Popa doar 3 minute și 24 de secunde în jocul cu Ungaria. Cum se cheamă asta ? E drept că a nimerit-o cu ”performanța” echipei la europene: ”Eu spun că vom ajunge acolo unde puțină lume speră” (prosport.ro). O, da ! Și nici măcar n-a stat cu spatele la vreun meci. ”Și dacă mergeam cu spatele ocupam locurile 10-12. Fără să stau cu faţa la meci!”, spunea Burcea după mondialele din Japonia.

E clar că problemele majore sunt de sistem, ne-am bătut joc de o generație de campioane mondiale de junioare, cheltuim milioane de euro din bugetele locale pentru a angaja vedete și ”vedete” de aiurea, iar sectorul de copii și juniori e tratat la ”și altele”. Într-o țară cu unul din cele mai scăzute niveluri de trai din Uniunea Europeană, cluburile noastre oferă (din bani publici) salarii mai mari decât Germania și Franța !!! Asta, în timp ce unul din cei mai buni pivoți ai europenelor, Lorena Ostase, joacă la o echipă al cărei buget nu-i permite decât să se lupte în fiecare an pentru evitarea retrogradării. Chiar așa, felicitări, Victorina Bora, pentru felul în care s-a prezentat Lorena la acest turneu final ! În rest, dacă o să continuăm să nu facem nimic în afară de pus diagnostice și de lamentări, să-i luăm la fugă și la mișto pe tehnicienii străini veniți la noi, nimeni și nimic nu ne va opri căderea.

OLANDA – ROMÂNIA 35-24 (16-12) Antrenor: Marta Sa / Vania Sa

Olanda: Wester 11 interv. – Van Wetering 8 goluri / 12 aruncări, Bont 4/5, Van der Heijden 4/8, Abbingh 3/6, Smits 3/4, Housheer 3/3, Dulfer 3/4, Smeets 2/3, Malestein 2/4, Snelder 1/1, Van Kreij 1/1, Freriks 1/3, Nusser 0/1, Kramer. Antrenor: Emmanuel Mayonnade.

România: Măzăreanu 7 interv., Dumanska 3 interv. – Laslo 7/13, Polocoșer 6/9, Dincă 2/2, Țicu 2/3, Buceschi 1/2, A. Popa 1/2, L. Popa 1/5, Seraficeanu 1/2, Iuganu 1/2, Dindiligan 1/2, Savu 1/1, Subțirică-Iovănescu. Antrenor: Bogdan Burcea.

Foto: Sorin Pană – Facebook Sportul Ilustrat

Un comentariu la „EURO 2020 / Burcea a avut dreptate: România a ajuns unde puțină lume spera – pe locul 12 !

  • 16/12/2020 la 08:56
    Permalink

    Burcea mai are o șansă… sau două: Faeroe și Cipru!
    Antrenorii și experții străini regretă că jucătoare ca ale României au parfe de pregătire sub nivelul lor de talent, sub potențialul lor de performanță. Câți antrenori români au avut oferte vreodată de la echipe străine? Nu mai spun, de echipe de Champions League…

    Răspunde

Lasă un răspuns la Lucian Florea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *