Campionatul european feminin / România învinsă de un arbitraj scandalos

Naționala feminină a României a pierdut marți seara în fața Muntenegrului, scor 34-35, însă învingătoarea n-a fost stabilită de prestația jucătoarelor, ci de cea a arbitrelor austriece din imaginea de mai sus. Este incredibil cum la acest nivel sunt delegate arbitre care comit atât de multe greșeli. E adevărat că erorile au fost în ambele direcții, însă cele care au defavorizat România au fost mult, mult, mult mai multe. Crina Pintea a fost evident vânată și în atac și în apărare, lui Grbic i s-au trecut cu vederea simulări de tot râsul, Cristina Neagu a fost aproape placată ca la rugby fără să se dicteze nimic și exemplele pot continua. Habar n-am dacă se poate înainta vreun protest oficial, însă ceva trebuie făcut. Ce au făcut în timpul jocului au desăvârșit la final, când au semnalizat amenințarea de joc pasiv la 30 de secunde (!!!!) după golul României, timp în care muntenegrencele n-au avut nici cea mai mică intenție de ataca poarta adversă. Cireașa de pe tort: Grbic a făcut dublu dribling la ultimul lor atac și a obținut 7 metri. Ireal. Inadmisibil.

În rest, România a făcut probabil cel mai bun joc din ultimii ani, evoluția foarte bună fiind dublată ca de obicei de o dăruire exemplară a fetelor noastre. Din păcate recitalul arbitrelor a început din primele minute, dar Cristina Neagu a avut un început fulminant de joc trăgând echipa după ea. A urmat-o Eliza Buceschi, ale cărei depășiri probabil că le-au cauzat probleme la coloană adversarelor, în timp ce intervențiile Yuliei Dumanska au dat încredere coechipierelor sale. Handbalistele noastre au revenit de mai multe ori, în prima repriză de la minus 3, în cea de-a doua de la minus 2, Florentin Pera a știut când să ceară time-out, dar n-a avut antidot pentru arbitrajul revoltător al cuplului Vranes – Wenninger.

Una peste alta, handbalistele României ne-au făcut să ne simțim mândri și au arătat că mai contăm în handbalul feminin. Bravo, fetelor ! Miercuri, de la ora 16.30, România își va încheia evoluția de la europene cu un joc împotriva Germaniei.

ROMÂNIA – MUNTENEGRU 34-35 (18-18) Arbitri: Ana Vranes / Marlis Wenninger (Austria)

România: Hosu, Dumanska, Ciucă – Neagu 9, Buceschi 5, Dindiligan 4, Ostase 4, Bazaliu 3, Seraficeanu 2, Badea 2, Pintea 2, Grozav 2, Pristăvița 1. Antrenor: Florentin Pera.

Muntenegru: Batinovic, Rajcic – Radicevic 8, Grbic 8, Pavicevic 6, Jaukovic 5, Brnovic 5, Malovic 2, Raicevic 1, Godec, Popovic. Antrenor: Bojana Popovic.

Evoluția scorului: 2-5 (min. 5), 8-8 (min. 11), 12-11 (min. 18), 15-14 (min. 25), 18-18 (pauză), 21-19 (min. 36), 22-24 (min. 44), 27-26 (min. 49), 29-31 (min. 55), 30-33 (min. 56), 33-34 (min. 59), 34-35 (final).

Aruncări de la 7 metri (transformate): 4 (4) – 5 (5).

Minute de eliminare: 12-6.

2 comentarii la „Campionatul european feminin / România învinsă de un arbitraj scandalos

  • 16/11/2022 la 10:50
    Permalink

    Vechea marota a sportului romanesc…cand castigam, suntem cei mai tari de pe Planeta, cand luam bataie, de vina sunt arbitrii, extraterestrii, etc., etc….hai sa fim seriosi – asta ne este valoarea, si in handbal, si in fotbal, si in toate sporturile care au fost distruse in ultimii 33 de ani – cand nu ai organizare, conditii de performanta, finantare, interes al statului, este greu sa pretinzi sa ai rezultate – dar noi tot am ramas cu ideea fixa ca ne fura arbitrii – credeam ca macar presa s-a mai desteptat, dar degeaba…pacat, asa nu o sa mai evoluam niciodata.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *