Victorie categorică pentru naționala masculină în ultimul test dinaintea europenelor

Echipa națională masculină a terminat turneul amical Yellow Cup, din Elveția, cu o victorie categorică împotriva unei echipe ce se pregătește, de asemenea, pentru campionatul european. România a învins cu 29-19 Bosnia-Herțegovina, la capătul unui meci pe care l-a dominat clar. Jucătorii noștri au avut din nou o prestație solidă în defensivă, primind doar 6 goluri în primele 30 de minute, în timp ce portarii au fost și ei la înălțime. Una peste alta, o victorie foarte importantă pentru moral, obținută cu 6 zile înainte de primul meci de la Euro 2024, contra Austriei.

Cred că echipa a crescut în această perioadă de pregătire a europenelor dar nu știu dacă asta e de-ajuns. Cred că ne putem apăra bine, dar avem probleme pe faza de atac și vom încerca să rezolvăm acest lucru. În victoriile cu Argentina și Bosnia-Herțegovina, adversarii nu prea au alergat, dar împotriva echipelor care aleargă avem probleme, fiindcă trebuie să facem una-două schimbări între atac și apărare, iar uneori facem greșeli ușoare în atac. Una peste alta, sunt mulțumit de echipă, băieții au muncit mult, continuăm să muncim pentru europene și consider că echipa e în creștere pe zi ce trece. Xavier Pascual – selecționer România

BOSNIA-HERȚEGOVINA – ROMÂNIA 19-29 (6-10)

România: Vasile (4/10), Iancu (9/22) – Tărîță 5/7 (3 din 3 de la 7 metri), Grigoraș 4/4, Nistor 4/6 (0/1 de la 7 metri), Racoțea 3/4, Buzle 3/4, Rotaru 2/3, Constantina 2/3, Dedu 2/2, Stanciuc 1/2, Cumpănici 1/1, Nagy 1/1, Ghiță 1/1, Militaru 0/1, Sadoveac, Caba, Drăgan. Antrenor: Xavier Pascual.

Foto: Facebook Yellow Cup.

Un comentariu la „Victorie categorică pentru naționala masculină în ultimul test dinaintea europenelor

  • 08/01/2024 la 10:16
    Permalink

    Neapărat să revină Handbalul Românesc la nivel mondial. Succes

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *