Liga Zimbrilor / Bacăul a legat două victorii, Steaua e pe loc de baraj
Penultimul meci al etapei a opta din campionatul primului eșalon masculin s-a jucat duminică la Chiajna, acolo unde Steaua dispută partidele de pe teren propriu. După victoria de săptămâna trecută cu CSM Odorhei acasă, CSM Bacău a bifat și prima victorie în deplasare, câștigând fără drept de apel, 39-33.
Cu o linie de 9 metri irezistibilă, Esteki – Virbauskas – Mănescu, băcăuanii au revenit în repriza secundă de la 21-23 în minutul 39, dominând categoric finalul de meci. Din păcate, Mihai Bujor a suferit o accidentare gravă în repriza secundă, după ce a călcat rău, fiind dus direct la spital. Cu cea mai slabă apărare din campionat, Steaua este pe loc de baraj, iar dacă pierde săptămâna viitoare la Odorhei ajunge pe loc retrogradabil.
A fost meciul de debut în actualul sezon pentru cuplul Georgescu – Moldoveanu, pedepsiți până acum pentru lucruri fără legătură cu arbitrajul. Și fiindcă a venit vorba de arbitri, așteptăm cu interes verdictul comisiei de specialitate în cazul flăcăilor de peste Prut, pentru „albirea” cărora s-au mobilizat forțe impresionante, dar vom reveni asupra speței.
Ultimul meci al rundei a opta, CSM București – Dinamo București, se va disputa pe 17 decembrie.
STEAUA BUCUREȘTI – CSM BACĂU 33-39 (15-17) Arbitri: Georgescu / Moldoveanu
Steaua: Ahmetasevic, Pașca, Ciobanu – Bizău 6, Ghionea 5 (2 din 7m), Tărîță 5 (3 din 7m), Neagu 4, Constantina 4, Nosrati 2, Burlacu 2, Davidovic 2 (1 din 7m), Popovic 2, Șandru 1, Irimia. Antrenor: Nedeljko Matic.
Bacău: Grigoraș, Mojszilov – Esteki 12, Virbauskas 9 (7 din 7m), Mănescu 7, G. Bujor 4, Makaria 2, M. Bujor 2, Mousavi 2, Ushal 1, Costea, Dobrincu. Antrenor: Leonard Bibirig.