Măgura Cisnădie a reușit prima victorie în grupele Ligii Europene
Victorie istorică pentru Măgura Cisnădie la a treia participare în grupele Ligii Europene feminine (socotind și fosta Cupă EHF). În primul meci oficial pe care l-a susținut în acest an, echipa ardeleană le-a învins cu 33-28 pe norvegiencele de la Storhamar, care eliminaseră Buzăul în turul 3 preliminar al competiției. Măgura a condus din minutul 2 până la final, echipa norvegiană reușind doar să se apropie de câteva ori la un gol și atât. Golghetera echipei pregătite de Alexandru Weber a fost extrema dreaptă Marilena Neagu, impecabilă la aruncările de la 7 metri (5 din 5), dar toată echipa a avut o evoluție remarcabilă, de la poartă până la extreme. Este prima victorie a Măgurii în grupele celei de-a doua competiții europene inter-cluburi, după 12 înfrângeri consecutive ! În etapa a doua a grupei C, echipa din Cisnădie va juca în Danemarca, împotriva lui Herning-Ikast Handbold, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 19.00.
Duminică, de la ora 17, Minaur Baia Mare debutează în grupa B a Ligii Europene, primind vizita echipei poloneze MKS Zaglebie Lubin. SCM Râmnicu Vâlcea nu a jucat în acest weekend, partida cu Viborg din grupa D fiind amânată din cauza infectărilor din tabăra daneză.
MĂGURA CISNĂDIE – STORHAMAR HANDBALL ELITE 33-28 (16-13) Arbitri: Marko Sekulic / Vladimir Jovandic (Serbia)
Măgura: Trusova, de Arruda – Neagu 9, Dmitrovic 7, Băcăoanu 6, Gariaeva 3, Abed-Kader 2, Radojevic 2, Bardac 2, Ianăși 1, Blazevic 1, Tamas, Marin, Necula. Antrenor: Alexandru Weber.
Strohamar: Liden, Gronlund – Jakobsen 7, Venn 5, Nestaker 4, Riegelhuth 3, Hovden 3, Hogseth 2, Gabrielsen 1, Sandvik 1, Enger 1, Kristiansen 1, Johansson, Ronningen. Antrenor: Finn Kenneth Gabrielsen.