România merge în finala EHF M20 Championship după o semifinală de infarct

Naționala de tineret a României e la un pas de calificarea la campionatul mondial de anul viitor, precum și de promovarea în primul eșalon valoric european. Tinerii noștri handbaliști au învins sâmbătă seara Grecia, după un meci de infarct, câștigat de echipa noastră după aruncările de departajare, partida încheindu-se nedecis după 60 de minute, 32-32. Banca tehnică a echipei noastre a decis să schimbe linia de 9 metri cu care se câștigaseră precedentele două jocuri, iar Grecia a controlat cea mai mare parte a primei reprize, dar ai noștri, cu Erik Pop în mare formă, au revenit pe final și au intrat la pauză cu două goluri avans.

Repriza secundă a fost din nou una cu evoluții oscilante ale echipei României, care s-a văzut condusă la un moment dat și la 3 goluri, 28-31 în minutul 55. Băieții noștri au atacat 7 contra 6 și au reușit să egaleze la 31 printr-un 7 metri obținut și transformat de Pop, când mai erau 100 de secunde, însă grecii au preluat din nou conducerea după un atac lung. Tamas Katona a pătruns și a înscris cu 7 secunde înainte de final și s-a trecut la aruncările de la 7 metri. Portarii noștri au apărat trei aruncări, iar Dumitrescu, Pop și Moldovan au marcat pentru calificarea în finala de duminică, în care România va întâlni Israelul, de la ora 18.00 (live pe ehftv.com).

”În primul rând vreau să-mi felicit coechipierii și staff-ul pentru că împreună am reușit acest rezultat! A fost un meci disputat, cum de altfel ne așteptam să fie, dar suntem bucuroși, pentru că am reușit să câștigăm. Pentru meciul de mâine, trebuie să avem doar un gând:VICTORIA! Hai Romania!”, a declarat MVP-ul partidei Erik Pop, pentru Handbal Mania.

A fost un meci destul de greu, în care am avut o evoluție destul de ștearsă la început, apoi am echilibrat jocul și am intrat la pauză cu avantaj de două goluri. În repriza a doua, pe fondul unor greșeli și a unor decizii mai puțin inspirate ale jucătorilor în atac și în apărare, adversarii au egalat și chiar s-au distanțat la un moment dat. Am schimbat și sistemul defensiv și cel ofensiv, ne-a ieșit și ne bucurăm că am câștigat la 7 metri, chiar dacă e o loterie. Mâine ne așteaptă finala cu Israelul, o echipă cu un joc rapid în atac și cu o apărare destul de bună. Eu sper să jucăm un handbal și mai bun decât am jucat în semifinală și să ne atingem obiectivul, acela de a câștiga turneul și de a obține calificarea la campionatul mondial. Daniel Anca (selecționer România tineret) 

GRECIA – ROMÂNIA 33-35 (14-16, 32-32), după aruncări de departajare

România: Preda, Pașca – Pop 10, Dedu 5, Katona 4, Stănescu 4, Dumitrescu 4, Moldovan 3, Bote 2, Cîtu 2, Chiratcu 1, Bruj, Toboșaru, Duță, Bran, Bordeanu. Antrenori: Daniel Anca, Raul Marian, Daniel Apostu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *