Sâmbătă și duminică se decide câștigătoarea Cupei României masculine
Sâmbătă și duminică, la Baia Mare, va avea loc Final Four-ul Cupei României la handbal masculin, de la care va absenta campioana Dinamo București. În aceste condiții, turneul este deschis oricărui rezultat chiar dacă, aparent, CSU Suceava ar putea fi considerată outsideră.
Să notăm și faptul că, în acest an, se împlinesc 75 de ani de la prima ediție a Cupei României la handbal masculin, jucat la acea vreme în 11 jucători. În iulie 1948, Arsenal Sibiu și Româno-Americană Ploiești au disputat trei manșe pentru a decide prima câștigătoare a trofeului. A fost 5-3 pentru Arsenal la Sibiu în prima manșă, apoi 6-4 pentru Româno-Americană într-un joc disputat la Teleajen. Manșa decisivă s-a jucat la Brașov, Arsenal Sibiu impunându-se cu 6-5. Componența echipei sibiene, antrenată de Ștefan Zoller: Lang, Rosetzky, Müller, Lhany, Schoger, Petri, Bonfert, Roth, Otto Geimer, Kirschner, Höchsman, Kremer.
Revenind la Final Four-ul de la Baia Mare, care va fi transmis de Pro Arena, iată programul partidelor:
SEMIFINALE
CSU SUCEAVA – CSM CONSTANȚA (sâmbătă, ora 15)
CSM BUCUREȘTI – MINAUR BAIA MARE (sâmbătă, ora 17.30)
FINALE
Învinsa semifinala 1 – Învinsa semifinala 2 (duminică, ora 15)
Învingătoarea semifinala 1 – Învingătoarea 2 (duminică, ora 17.30)