Sandu Iacob debutează cu victorie la CSM Bacău, Timișoara bate Steaua !
Cu o singură victorie după 11 etape, CSM Bacău a abordat partida cu CSM Focșani cu Sandu Iacob pe banca tehnică și cu o mare sete de victorie. De altfel, băcăuanii au fost superiori în prima repriză, pe care au încheiat-o doar cu un gol avans, însă vrâncenii au revenit în mitanul secund și au preluat conducerea, având 23-20 cu 10 minute înainte de final. Cu un Tamaș inspirat între buturi dar și cu un atac mai precis, băcăuanii au remontat și s-au impus la limită, golul victoriei fiind marcat de veteranul Rareș Păunică, în ultimul minut.
”Mi-a lipsit adrenalina unor astfel de meciuri. Sunt mândru și bucuros pentru că am învins o echipă puternică și vreau să-i felicit pe sportivii noștri. E o victorie importantă pentru moral și sunt convins că ne va ajuta în viitor, astfel încât vom pune probleme mari tuturor adversarilor pe care-i vom întâlni de acum încolo”, a spus Sandu Iacob.
”Cred că se poate spune că nu Bacăul a câștigat, ci Focșaniul a pierdut acest meci. Am pierdut fiindcă azi nu am arătat ca o echipă, așa cum am fost în meciul cu precedent, cu Timișoara”, a declarat Dalibor Cutura.
Într-un alt meci al rundei a XII-a, SCM Poli Timișoara s-a impus destul de clar în fața Stelei, scor 24-20. După ce primele 20 de minute au fost echilibrate, bănățenii s-au desprins treptat, au avut și 6 goluri avans, 17-11 în minutul 41, și au izbutit a opta victorie a sezonului.
CSM FOCȘANI – CSM BACĂU 26-27 (14-15 ) Arbitri: Radu Iliescu / Doru Manea
Focșani: Marocico, Rusu – Marijanac 8, Marjanovic 5, Pătru 5, Rață 3, Miroiu 2, Mănescu 2, Makrishin 1, Ragea, Cozorici, Popovici, Hrimiuc, Mocanu, Krstevski, Eros. Antrenor: Dalibor Cutura.
Bacău: Saldatsenka, Tamaș, Cozma – Crnoglavac 8, Serhel 4, Păunică 4, Sretenovic 4, Huta 3, Stănică 2, Tîrzioru 1, Coric 1, Rotaru. Antrenor: Sandu Iacob.
SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – STEAUA BUCUREȘTI 24-20 (11-9) Arbitri: Alexandru Constantin / Laszlo Gal
Timișoara: Tcaciuc, Milenkovic – Sadoveac 7, Fenici 4, Barros 3, Șomlea 2, C. Dedu 2, Baican 2, Slavuljica 2, Caba 1, Neamțu 1, Păiuș, Cîmpan, Năstăsie. Antrenor: Vlad Caba.
Steaua: Bucătaru, Stănescu – Roșu 7, Constantina 3, Olaru 2, K. Milosevic 2, Mihalcea 1, Pop 1, Georgescu 1, Aslanian, 1, Grbovic 1, Khairy 1, Johannson, Burlacu, Ivancenko. Antrenor: Marius Stavrositu.
Credit foto: Alex Nicodim