Victorii categorice ale echipelor din Liga Florilor în Cupa României

Primele patru partide de marți, contând pentru optimile Cupei României feminine, au consemnat tot atâtea victorii categorice ale echipelor din Liga Florilor, care au evoluat în deplasare, împotriva unor echipe din Divizia A. Diferențele de scor înregistrate la București, Bacău și Roman reflectă nu doar diferența dintre loturi, ci mai ales prăpastia valorică existentă între primele două eșaloane.

Citește mai mult

Se încinge lupta în subsolul clasamentului Ligii Florilor

Etapa a XVI-a a Ligii Florilor a programat sâmbătă trei partide, în care au fost implicate ultimele patru clasate, două încheiate cu victorii ale gazdelor și una cu succesul oaspetelor. Lupta pentru evitarea locului care duce la retrogradarea directă se încinge, în condițiile victoriilor reușite de U Cluj și Rapid, care au trimis-o pe HCM Slobozia pe ultima poziție a clasamentului.

Citește mai mult

Divizia A feminin / Egal spectaculos la Bacău, victorie clară a Galațiului la Roman

Etapa a XII-a din seria A a eșalonului secund feminin a programat sâmbătă doar două partide, meciul Național Brașov – HCF Piatra Neamț fiind amânat. La Bacău, Știința și Dunărea II Brăila au terminat la egalitate, după un joc plăcut, cu numeroase răsturnări de scor, tânăra echipa pregătită de Cristian Preda fiind la un pas de victorie.

Citește mai mult

Victorii pentru campioană și vicecampioană în Liga Florilor

Primele două partide din prima etapă a returului primului eșalon feminin s-au disputat duminică, dat fiind faptul că SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București vor evolua în Champions League în weekendul următor. Ambele echipe au obținut victorii, Vâlcea în deplasarea de la Brăila, iar CSM-ul acasă, în fața echipei care o învinsese în prima etapă a campionatului.

Citește mai mult

Victorie muncită pentru Minaur Baia Mare în Liga Florilor

Cel de-al doilea meci al etapei a XII-a din primul eșalon feminin s-a disputat marți seara la Baia Mare, unde Minaru a primit vizita Dunării Brăila, echipă ce și-a schimbat antrenorul în pauza de iarnă. Conform așteptărilor, partida a fost echilibrată, dar și presărată cu multe greșeli tehnice, gazdele obținând victoria (24-22) în ultimele 10 minute. 

Citește mai mult

CSM Galați, la a noua victorie consecutivă, HCF Piatra Neamț a câștigat derby-ul cu Știința Bacău

Cele trei partide ale etapei a noua din seria A a Diviziei A feminine s-au disputat miercuri. Lidera CSM Galați a obținut a noua victorie consecutivă, HCF Piatra Neamț a trecut pe locul al doilea, după ce a câștigat derby-ul local cu Știința Bacău, în timp ce junioarele de la Național Brașov au câștigat la limită la Roman.

Citește mai mult

Victorii pentru echipele ”europene”, Buzăul a pierdut la Brăila

Etapa a XI-a a Ligii Florilor a programat miercuri seara patru partide, toate fiind câștigate de echipele care au evoluat pe teren propriu. Campioana SCM Râmnicu Vâlcea a trecut de Minaur Baia Mare fără mari probleme, după ce s-a desprins încă din startul jocului.

Citește mai mult

Victorii la scor ale gazdelor în seria A a eșalonului secund feminin

Cele trei partide ale etapei a șaptea din seria A a eșalonului secund feminin s-au disputat sâmbătă, toate consemnând victorii categorice ale echipelor care au evoluat pe teren propriu. Astfel, lidera CSM Galați a reușit a șaptea victorie consecutivă, în meciul de pe teren propriu cu CSM Roman.

Citește mai mult